Criza din Ucraina poate aduce câştiguri pe Bursa de Valori de la Bucureşti. Brokerii au identificat nouă companii care au potenţial de creştere

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Investitorii atenţi la mişcările din Ucraina au şanse mai mari de câştig la BVB

Deşi tensiunile din Ucraina au generat scăderi ale rulajelor şi cotaţiilor la Bursa de Valori Bucureşti, investitorii care au mizat pe datele fundamentale ale companiilor, ignorând disputa dintre Ucraina şi Rusia, ar putea câştiga până la 30%. Nouă companii listate la BVB ar putea aduce în portofolii un plus de 10%-30% din dividende şi creşterile ulterioare, potrivit analiştilor casei de brokeraj Tradeville.

Brokerii estimează că un plasament în indicele BET ar putea avea un randament de 10%.

Atenţie la alegerea momentului de intrare!

Tensiunile din Ucraina au generat scăderi ale rulajelor şi ale cotaţiilor pe BVB, punctul culminant fiind atins în data de 14 martie, înaintea referendumului din Crimeea. Pe fondul acestor scăderi au apărut şi oportunităţi de investiţii pe care investitorii le-au fructificat parţial.

Astfel, din 14 martie şi până la 7 aprilie, indicele reprezentativ al bursei, BET, a avansat cu peste 5%, iar alte nouă companii s-au apreciat cu 3%-10%, în frunte cu Transelectrica (TEL), Banca Transilvania (TLV) şi Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

În prezent, tensiunile din Ucraina sunt ignorate de piaţă, care se concentrează din nou pe fundamentele pozitive. La nivel internaţional, câteva dintre pieţele emergente mai mari (India, Brazilia, Turcia, Thailanda sau Indonezia) fie încep să-şi revină, fie marchează deja avansuri importante.
La noi, indicele BET a crescut cu peste 10% în ultimul an, iar până la finele anului ar putea avansa cu încă 10%.
Totuşi, noi turbulenţe au apărut pe pieţele externe, cum ar fi vânzările masive ale acţiunilor din sectorul tehnologie si segmentul biotehnologie, declararea republicii separatiste de la Doneţk sau probleme cu deficitul bugetar în Franţa, ceea ce face extrem de importantă alegerea momenului de intrare, chestiune în care expertiza unui broker poate fi valorizată
”, arată, într-un comunicat, Ovidiu Dumitrescu, director general adjunct al Tradeville.

Blue-chips-urile, pe val

Investitorii pot miza în continuare pe câştigul din dividende, precum şi pe potenţialul de creştere a cotaţiilor pe fondul planurilor de afaceri ale companiilor aferente anului 2014. Cel mai simplu mod pentru un plasament diversificat în acţiuni de tip „blue chips” este investiţia în indicele BET, prin intermediul ETF BET Tradeville, pentru care se estimează un câştig de 10% până la finele anului.

Potrivit unei analize realizate de Tradeville, pe baza dividendelor anunţate de companii şi a preţurilor ţintă estimate în medie de analiştii chestionaţi de Reuters, nouă acţiuni de tip „blue chips” ar putea aduce investitorilor câştiguri agregate de 10%-30% până la finele anului.

Cine are potenţial de creştere

Cele mai atractive acţiuni sunt, potrivit analizei, Antibiotice (ATB), OMV Petrom (SNP) şi SIF Moldova (SIF2), pentru care câştigul agregat ar putea depăşi 30%, în special pe fondul creşterii cotaţiilor conform consensului Reuters, în timp ce randamentul dividendelor ar fi de 4%-7%.

De asemenea, potrivit Tradeville, alte trei acţiuni ar putea aduce investitorilor câştiguri cumulate cuprinse între 20% şi 30%. Este vorba de Transgaz (TGN), cu 28%, Bursa de Valori Bucureşti (BVB), cu 26%, şi Transelectrica (TEL), cu 20%.

Câştiguri de peste 10% ar mai putea aduce investiţiile în Fondul Proprietatea (FP) – 16%, BRD (BRD) – 15% şi SIF Muntenia – 14%, exclusiv pe baza aprecierii cotaţiilor, excepţie făcând FP, unde este considerat un câştig de 6% din reducerea valorii nominale.

Trend ascendent în următoarele luni

În mod normal, direcţia pentru următoarele luni este una ascendentă. Faptul că situaţia din zona de est a Ucrainei se menţine fluidă şi că au apărut noi tensiuni apărute pe pieţele externe se resimt la nivelul psihicului unora dintre investitorii locali, dar acest lucru nu ar trebui să fie de durată.
În ceea ce ne priveşte, considerăm că există o serie de puncte de atractivitate atât pe bursa locală cât şi pe pieţele internaţionale.
Dacă ne ghidăm după un faimos dicton al lui Warren Buffett («Trebuie să fii lacom atunci când celorlalţi le e teamă»), credem că şi anul curent ar trebui să genereze randamente pozitive pentru investiţiile în acţiuni.
Rămân însă importante atât momentele de achiziţie şi de dezinvestire, cât şi instrumentele în care se investeşte. În acest sens, cum am amintit anterior, ajutorul unui broker profesionist poate fi util
”, adaugă Ovidiu Dumitrescu.

Câştiguri de peste 30% cu TEL, TGN şi SIF2

Astfel, investitorii care nu s-au temut de situaţia din Ucraina ar putea să obţină până la finele anului un câştig de peste 30% în cazuri precum Transelectrica (TEL), BVB, Transgaz (TGN) şi SIF Moldova (SIF2), în timp ce plasamentul în Fondul Proprietatea şi BRD le-ar putea aduce câştiguri de circa 20%.

Notă:
Textul de mai sus reprezintă doar opiniile exprimate de brokeri şi nu o recomandare de investiţie. Nu ne asumăm răspunderea pentru eventualele pierderi generate de punerea în aplicare a acestor opinii.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese