Criza a schimbat şoferii europeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Criza a schimbat şoferii europeni

Un studiu efectuat în şapte state din Uniunea Europeană arată că şoferii sunt mult mai interesaţi decât acum un an, de economie şi de consumul de carburant al maşinii. Aproape 90% dintre şoferii europeni declară că şi-au schimbat stilul de condus din cauze economice în ultimul an. Peste 40% dintre posesorii de maşini ar renunţa oricând la unul dintre vehiculele aflate în proprietatea lor.

Locuitorii de pe Bătrânul Continent şi-au schimbat radical comportamentul la volan şi în afara lui, în ultimele 12 luni, odată cu declanşarea crizei, din raţiuni economice.

Analiza a fost realizată de compania Europcar, fiind inervievate peste cinci mii de persoane cu vârsta de peste 18 ani din Germania, Belgia, Spania, Franţa, Marea Britanie, Italia şi Portugalia. Studiul scoate la iveală faptul că economia de carburant a devenit o problemă la care şoferii europeni privesc mult mai serios acum. Nu mai puţin de 90% dintre cei întrebaţi au declarat că şi-au schimbat obiceiurile la condus, 60% afirmând chiar că utilizează mai puţin maşina, mai ales la deplasări pe distanţe scurte. Schimbarea de atitudine a fost observată mai ales în Franţa şi Portugalia.

Cea mai evidentă modificare de abordare a fost sesizată atunci când 40% dintre cei care au participat la sondaj au recunoscut că ar renunţa în orice moment la una dintre maşinile familiei din cauza costurilor mari de întreţinere. În comparaţie cu anul trecut, cifra s-a dublat.

Europenii au şi alternative al automobile: transportul în comun, mersul pe jos şi bicicleta. Închiriatul unei maşini (mai ales pentru călătoriile de weekend) reprezintă o altă alternativă la maşina personală.

Conform companiei Europcar, care a realizat sondajul, europenii pot fi categorisiţi în cinci mari grupuri. Dependenţii/constanţii sunt acele persoane care locuiesc de obicei la ţară sau în zonele externe oraşelor şi nu au alternativa decat să circule zilnic cu maşina. Detaşaţii nu iubesc prea mult maşinile şi preferă să folosească transportul în comun, în ciuda faptului că au un vehicul personal.

Nomazii versatili/strategi au de gând să se separe de maşină din motive economice şi ecologice şi utilizează în acest sens orice măsură în avantajul lor, luând în calcul chiar şi închirierea unor maşini. Proprietarii non-restrictivi îşi apreciază maşina, dar sunt, în acelaşi timp, deschişi la alte soluţii. În sfârşit, Exclusiviştii nu au de gând să se despartă de maşina lor, nefiind convinşi că renunţarea le aduce avantaje. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
O comună din România va avea un aeroport modern pe 200 de hectare, cu o pistă de 3,5 kilometri
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți