Creşterea PIB, bazată aproape în totalitate pe consum. Ce spun analiştii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă România ar avea o economie de tip închis, adică populaţia ar folosi doar ce se produce în ţară, creşterea economică bazată pe consum n-ar fi o problemă, condieră analiştii, precizând însă că lucrurile nu stau aşa: având în vedere că mai mult importăm decât exportăm, leul se depreciază şi creşte inflaţia.

PIB a crescut cu 7% în primele 9 luni din 2017 faţă de perioada similară a anului trecut, datorită sumelor pe care le-au cheltuit gospodăriile, a anunţat INS. Potrivit acestuia, valoarea PIB a ajuns la peste 696,7 miliarde lei, creştere datorată cheltuielilor pentru consum final al gospodăriilor care au crescut cu 9,7%.

Această creştere economică bazată pe consum este „extraordinară” pentru ţările care folosesc doar ce produc, nu şi produse de import, consideră analiştii.

„Aşa cum am spus întotdeauna, o creştere economică bazată de consum este extraordinară pentru ţările care au o economie de tip închis. Dacă e bazată pe importuri, se creează nişte produse care, mai devreme sau mai târziu, se vor răzbuna”, a declarat pentru „Adevărul” analistul Mugur Şteţ.

Potrivit Institutului Naţional de Statistică, o contribuţie negativă la creşterea PIB a avut-o exportul net, care a fost cu 0,6% mai mic în primele 9 luni din acest an, faţă de perioada similară a anului trecut, consecinţă a creşterii cu 9,6% a exporturilor de bunuri şi servicii corelată cu o creştere mai mare a volumului importurilor de bunuri şi servicii (10,8%).

Vasilescu: Când importurile sunt mai mari ca exporturile, leul se depreciază şi creşte inflaţia

Legat de aceste importuri mult mai mari decât exporturile, Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR, a spus că efectul este deprecierea leului şi creşterea moderată a inflaţiei.

„BNR a estimat pentru începutul anului viitor o inflaţie de 3%. Este o creştere moderată care vine după 2 ani de inflaţie negativă. Acest procent nu este rău”, a spus Vasilescu.

Acesta a explicat că, în ultima perioadă „s-au produs nişte mişcări care au tulburat opinia publică. „Cursul valutar, preţurile de schimb sunt efecte pe termen lung. Importurile au depăşit cu mult exporturile şi aici vorbim despre o diferenţă de 12 miliarde de euro la sfârşitul anului 2017. În aceste condiţii, când se creează o astfel de diferenţă, apare întrebarea „cine o plăteşte?”. Plata este creşterea cursului valutar şi implicit a preţurilor, pentru că dacă sunt valute mai scumpe, toate mărfurile sunt mai scumpe. Dar sunt creşteri moderate, pentru că BNR a intervenit şi intervine pe termen lung”, a spus Vasilescu.

Ionuţ Dumitru (Consiliul Fiscal): Inflaţia va ajunge la peste 4%, aproape de 5% la începutul lui 2018

În opinia preşedintelui Consiliului Fiscal, Ionuţ Dumitru, această creştere a PIB bazată pe consum va provoca dezechilibre, iar inflaţia va depăşi 4%, situându-se aproape de 5% anul viitor.

„Creşterea economică din trimestrul III este foarte mare, surprinzător de mare. Explicaţia fiind creşterea consumului cu peste 13%, care a contribuit cu peste 90% la PIB. Această  creştere record nu poate fi considerată sustenabilă şi va alimenta dezechilibre. Inflaţia va creşte la 3% spre sfârşitul acestui an, iar la începutul anului viitor va ajunge la peste 4%, poate chiar foarte aproape de 5%”, a declarat pentru „Adevărul” Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal.

PIB a crescut cu 8,6% în trimestrul 3

În trimestrul al treilea faţă de acelaşi trimestru din anul 2016, PIB-ul a înregistrat o creştere cu 8,8% pe seria brută şi cu 8,6% pe seria ajustată sezonier.

Potrivit INS, toate ramurile economiei au contribuit la creşterea PIB: industria - cu o pondere de 23,2% la formarea PIB, comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, transport şi depozitare, hoteluri şi restaurante - cu o pondere de 18,2% la formarea PIB, agricultura, silvicultura şi pescuitul, activităţile profesionale, ştiinţifice şi tehnice, activităţile de servicii administrative şi activităţile de servicii suport.

Preţurile au continuat să crească din octombrie. Rata anuală a inflaţiei a urcat la 2,6%, cel mai mare nivel din 2013

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul