Creditele în franci, o bombă cu ceas

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Valoarea restanţelor la împrumuturile în franci elveţieni a crescut de cinci ori de la începutul acestui an din cauza scumpirii semnificative a monedei exotice. Francul elveţian a atins ieri un noi maxim istoric în raport cu leul, Banca Naţională cotând valuta la 3,3955 lei. Românii cu credite în franci sunt cei afectaţi.

 Mii de români s-au lăsat „seduşi" în urmă cu doi-trei ani de dobânzile mici practicate de bănci pentru creditele în franci elveţieni. Ei au ignorat la momentul respectiv riscul valutar, iar acum sunt direct afectaţi de aprecierea monedei exotice faţă de euro şi, implicit, faţă de leu.

Mai citeşte şi:

Frăţia tutunului încinge inflaţia

Francul elveţian a doborât record după record în raport cu celelalte valute pe fondul statutului său de monedă de refugiu. Mai exact, în perioade de turbulenţe economice, investitorii se refugiază pe franc, în detrimentul euro, care este acum direct afectat din cauza situaţiei economice din unele state din zona unică. Întărirea francului în raport cu moneda europeană înseamnă automat un curs de schim leu/euro mai ridicat. Banca Naţională a României a anunţat pentru astăzi o referinţă de 3,3955 lei/franc, cu 7,33% mai sus faţă de cea de acum o lună şi cu aproape 20% comparativ cu începutul anului.

Rate mai mari

Cei mai afectaţi de scumpirea francului elveţian sunt românii care au de rambursat credite în această valută. Aproape 13% din valoarea împrumuturilor contractate de populaţie până la finele lunii octombrie era în moneda elveţiană. Chiar dacă rata pe care o au de achitat lunar a rămas la aceeaşi valoare în franci sau a scăzut, pe fondul reducerii indicelui LIBOR până la un minim de 0,17% pe an, românii scot mai mulţi lei din buzunar pentru achitarea ratei. Astfel, din cauza scumpirii monedei exotice, pentru o rată de 750 de franci elveţieni, împrumutatul plăteşte acum mai mult cu 400 de lei faţă de începutul anului şi cu aproape 900 de lei comparativ cu ianuarie 2008.

Restanţele au explodat

Veniruile mai mici ale românilor, cumulate cu ratele mai mari în echivalent lei, au determinat o creştere fulminantă a restanşelor la creditele în franci elveţieni. Ratele restante în franci mai mari de 30 de zile au crescut de aproape cinci ori de la începutul anului şi au ajuns la echivalentul a 155 de milioane de euro.

O soluţie pentru cei cu credite în franci, pentru a se feri de volatilitatea cursului, este refinanţarea. Având în vedere că dobânzile la creditele în lei sunt încă foarte mari comparativ cu celelalte valute, refinanţarea în euro rămâne una dintre soluţii. Deşi leul a pierdut teren şi în raport cu moneda unică, evoluţia cursului leu/euro a fost una mai stabilă. Dacă Ordonanţa 50 va trece de plenul Camerei deputaţilor în ultima formă stabilită, băncile vor fi obligate să refinanţeze gratuit creditele din portofoliu în condiţiile afişate la ofertele curente. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur