Crap versus păstrăv. Care este peştele cel mai căutat la export şi ce alţi peşti sunt în topul vânzărilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Piaţa de peşte din ţara noastră are un nivel redus din punct de vedere al pescuitului şi al producţiei, fiind cunoscută în străinătate datorită gustului bun şi a calităţii peştelui românesc.

Potrivit unuia dintre cei mai cunoscuţi procesatori şi distribuitori din România, crapul este campionul peştilor pescuiţi în România, în ceea ce priveşte vânzările pe plan local, cu circa 10.000 tone, din totalul pieţei, care se ridică la 100.000 tone tranzacţionate anual. 

Aproximativ 15% din peştele pe care îl găsim la vânzare provine din pescuit autohton, potrivit datelor Alfredo Seafood, una dintre cele mai importante mărci din România, sub a cărei denumire sunt procesate şi distribuite produse din peşte şi fructe de mare. 

“Cea mai mare parte din peştele vândut în România provine din afara ţării, nu pentru că noi, companiile active pe această piaţă, nu ne-am dori să aducem mai mult peşte de provenienţă locală, ci pentru că nivelul producţiei este foarte mic. Doar 15% din peştele vândut în România provine din apele noastre, iar crapul are cea mai mare pondere. Din punct de vedere calitativ, lider necontestat este păstrăvul, iar cea mai bună zonă de unde poate fi pescuit se află în Carpaţii Meridionali”, explică Mihai Cristian Dărmănescu, fondatorul Alfredo Seafood.

„În clasamentul volumelor vândute, crapul este urmat de alţi peşti deltaici: caras, şalău, ştiucă etc. Crapul conduce şi în topul valoric, înregistrând vânzări de circa 20 milioane euro pe an. Aşadar, cred că putem numi crapul ca fiind, în acest moment, campionul naţional!”, completează fondatorul Alfredo Seafood. 

Conform reprezentanţilor Alfredo Seafood, păstrăvul rămâne soiul de peşte care are carnea cea mai gustoasă şi mai nutritivă, anual fiind pescuite între 1.000 şi 1.500 tone. Păstrăvul este peştele românesc care are cel mai bun potenţial de export, acesta fiind consumat şi în ţări din Europa de Vest, ca: Germania, Polonia, Franţa ş.a.m.d.

Pentru a sprijini producţia locală de peşte, Alfredo Seafood a demarat în anul 2019, un parteneriat cu mai multe păstrăvării româneşti, situate în zonele alpine ale Carpaţilor Meridionali. “Situaţia României în ceea ce priveşte producţia de peşte, fie că vorbim de apă sărată sau de apă dulce, este precară. Trebuie luate măsuri la nivel de autorităţi iar, în cazul în care acestea vor fi implementate, va dura oricum mulţi ani până să ajungem la un nivel optim, raportat la potenţialul ţării noastre şi la cotele pe care le-am avut în trecut.

Totuşi, consider că şi companiile active pe piaţa de distribuţie de peşte pot sprijini producătorii locali. Noi am iniţiat parteneriatul cu trei ferme româneşti, tocmai pentru că recunoaştem calitatea peştilor crescuţi acolo şi pentru că ne dorim să susţinem producţia locală, în calitatea noastră de procesatori şi distribuitori. Astfel, noi venim cu know-how-ul pe partea de ambalare şi distribuţie în marile lanţuri de retail, iar fermierii aduc produse proaspete şi de o calitate extraordinară, pe care am verificat-o în prealabil. Păstrăvul furnizat de fermierii români este inclus în gama Gata de Gătit a mărcii Alfredo Seafood”, a conchis Mihai Cristian Dărmănescu, românul care a fondat compania în 2013.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare