Costescu: Reabilitarea tronsonului de autostradă Drajna-Lehliu nu se va face în sezonul estival pentru că nu suntem ţara lui Dorel

0
Publicat:
Ultima actualizare:
CNADNR a anunţat luni că Autostrada Soarelui (A2) nu se va închide pentru reparaţii în plin sezon estival, iar lucrările vor începe din septembrie

Lucrările la Autostrada Soarelui, tronsonul cuprins între localităţile Drajna şi Lehliu, ar putea demara peste şase luni, întrucât atât durează licitaţia, şi nu se vor realiza în timpul sezonului estival pentru că nu suntem în ţara lui Dorel, a declarat Dan Costescu, ministrul Transporturilor, la Constanţa.

„S-a făcut o confuzie între repararea gropilor, mentenanţa care se face în fiecare primăvară, când trebuie astupate gropile pentru siguranţă, cu reabilitarea acelui tronson. Acel tronson nu a mai fost reabilitat din 2008. Practic, el are şase ani durată de viaţă, iată că până acum au trecut mult mai mulţi ani şi se va trece la reabilitare, care înseamnă raderea a 12 centimetri, este altă lucrare, nu se va face în sezon pentru că nu suntem ţara lui Dorel. Nu se poate face mai devreme de şase luni, pentru că atât durează, practic, licitaţia. Dacă adunăm şase luni la momentul respectiv, vom vedea că ea cade tocmai bine după sezon, exact când trebuie făcută până să înceapă iarna“, a explicat Dan Costescu.

Ministrul Transporturilor s-a aflat, marţi, la Constanţa, unde a avut o întâlnire cu conducerea Administraţiei Porturilor Maritime, cu sindicalişti şi operatori portuari pentru a găsi soluţii la problemele cu care se confruntă Portul Constanţa. 

Săptămâna trecută, operatorii din turism se declarau nemulţumiţi de faptul că lucrările de reabilitare la acel tronson al autostrăzii s-ar fi realizat în timpul sezonului estival, afectând atât turiştii care vor veni la mare, cât şi industria turismului.

Luni, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a anunţat că Autostrada Soarelui (A2) nu se va închide pentru reparaţii în plin sezon estival, iar lucrările vor începe din septembrie. Autostrada Soarelui, în lungime de 203 kilometri, face legătura între Bucureşti şi Constanţa şi a fost terminată complet în 2012.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată