Coșea: Nu cred că va exista o creștere reală a pensiilor, ci niște schimbări de la o categorie la alta

0
Publicat:

Noua lege a pensiilor prevede și o a doua recalculare a pensiilor, care va fi mult mai importantă decât recalcularea care se încheie în septembrie 2024.

Economistul Mircea Coşea

Până în luna septembrie 2024, pensionarii pot aduce la casele de pensii acele ”Adeverințe de Brut”. Pe baza adeverințelor, în termen de 6 luni va începe a doua recalculare a pensiilor. Dacă în urma acestei recalculări, pe baza Adeverinței de Brut, venitul rezultat este mai mic, atunci acesta va rămâne în plată.

Articolul 139. Dacă mergem la el în lege se referă la veniturile brute care le luăm în calcul în prezent. Ele fac referire la al treisprezecelea salariu, prime, premii care nu au caracter permanent și această formulare are o eroare tehnică, consider că a fost o eroare tehnică. Va fi corectată chiar acum”, a spus Daniel Baciu, la un post TV citat de stiripesurse.ro.

Întrebat ce părere are despre noua lege a pensiilor, economistul Mircea Coşea a declarat la B1 TV că nu crede că pensiile vor creşte în mod real în urma acestor recalculări.

„Urmăresc cu foarte mare atenție toate comunicatele care apar, mai ales aparițiile în presă și la televizor ale domnului președinte al Casei de Pensii. De ce le urmăresc? Pentru că părerea pe care am avut-o vreau să o confirm și acum chiar am confirmarea. Este o tehnică foarte elaborată de tergiversare a acestui proces”, spune profesorul de economie.

Se găsesc de fiecare dată niște elemente în plus pentru a arăta că ei continuă, «continuăm», «lucrăm», «avem un soft», că «facem fel de fel de lucruri», pentru că concluzia finală încă nu este luată, și anume ce înseamnă de fapt creșterea pensiilor în România. Există o presiune foarte mare din exterior de care probabil viitorul guvern va beneficia, se va apăra sub această presiune, ca pensiile să nu crească pentru că deficitul nu mai poate fi controlat”, a adăugat Mircea Coșea.

Mircea Coșea: Deocamdată nu cred că va exista o creștere reală a pensiilor

„Problema asta eu o ridic încă o dată cu toată seriozitatea. Deocamdată nu cred că va exista o creștere reală a pensiilor, ci niște schimbări de la o categorie la alta (…). Se vor crea alte diferențe, alte diferențe și mai mari, pentru că această înghețare a pensiilor care nu vor fi modificate un număr de luni, poate chiar 2 sau 3 ani, înseamnă de fapt o scădere a puterii de cumpărare, înseamnă o scădere a nivelului de trai al oamenilor care «rămân» cu pensiile mărite la nivelul la care au ajuns în plată”, a continuat Mircea Coșea.

De fapt, ei vor scădea, pentru că, chiar dacă va exista o scădere a inflației, ea nu va fi, un an, un an și jumătate, mai mică decât cu 1-2 procente, deci ea va rămâne oricum mare și va rămâne peste nivelul mediu european, deci va exista încă un decalaj, iar acest decalaj se va manifesta și în decalajul puterii de cumpărare la nivel european. Deci această lege are dificultăți de fond, nu e gândită ca lumea”, a mai spus el.

Mai multe pentru tine:
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Zodii care își vor rescrie destinul. Vor avea parte de transformări și noi începuturi până în primăvara lui 2026
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Adevărul despre etnia Loredanei Groza. Toți cei care o știu credeau altceva