Corina Creţu: Bugetul UE trebuie aprobat rapid. România ar trebui să primească 31 miliarde de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO AFP

Europarlamentarul Corina Creţu, fost comisar european pentru Dezvoltare Regională în Comisia Europeană condusă de Jean Claude Juncker, a amintit că România ar trebui să primească din partea UE 31 de miliarde de dolari pentru perioada 2021-2027, cu 8% mai mult decât în perioada 2014 - 2020.

„Îmi exprim speranţa că reuniunea Consiliului European de săptămâna aceasta va face paşi concreţi înspre adoptarea Bugetului UE (Cadrului Financiar Multianual) pentru perioada 2021-2027 - cu atât mai mult cu cât calendarul adoptării este deja întârziat semnificativ.

Apelul meu iniţial a fost ca adoptarea acestuia să se realizeze pe perioada Preşedinţiei României la Consiliul UE - ceea ce, aşa cum ştiţi, nu s-a întâmplat, în ciuda faptului că ţara noastră nu ar fi avut decât de câştigat.

Concret, în proiectul de Buget înaintat de Comisia Europeană şi asupra căruia am lucrat alături de colegii mei, România are prevăzută o alocare de 31 miliarde EUR pentru politica de coeziune, ceea ce înseamnă cu 8% mai mult faţă de perioada 2014 - 2020. 

De altfel, rezoluţia pe care am adoptat-o chiar săptămâna trecută în Parlamentul European (pregătit să negocieze cu Consiliul de aproape un an) avertizează că, din cauza întârzierilor, există riscul ca planul de investiţii UE pentru 2021-2027 să nu fie convenit la timp cu Consiliul. 

Din studiile Comisiei Europene reiese că dacă Bugetul UE nu este adoptat cu celeritate, din prima zi a anului 2021 aproximativ 100.000 de proiecte riscă să nu mai poată fi terminate pe fonduri europene, datorită întârzierilor.

Sper să nu ajungem în această situaţie, care în fond ar afecta toate statele europene, şi să vedem că în Consiliul de săptămâna aceasta se va avansa pe tema Bugetului”, a scris Corina Creţu pe pagina sa de Facebook.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare