Controverse în Italia după ce compania românească Carpatair a preluat zboruri de la Alitalia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nemulţumirile aindicatelor din italia au apărut în contextul în care avioane Carpatair operează şi zboruri între Ancona şi Roma în numele Alitalia, cu piloţi, însoţitori de bord şi avioane proprii FOTO Adevărul

Un deputat italian cere efectuarea unei anchete privind decizia companiei aeriene Alitalia de a încredinţa Carpatair numeroase zboruri pe rute interne, în Italia, şi pe rute externe, pe fondul nemulţumirii sindicatelor piloţilor şi însoţitorilor de bord italieni, scrie presa italiană, citată de Mediafax.

Conform Institutului italian de statistică (ISTAT), ponderea de utilizare de către cetăţenii italieni a serviciilor companiilor aeriene autohtone a scăzut în intervalul 2007 - 2011 cu 16%, de la 56 la 40%. Practic, mai puţin de jumătate dintre pasagerii care trec prin aeroporturile italiene utilizează servicii ale companiilor aeriene din Peninsulă.

În contextul publicării raportului ISTAT, vocile critice s-au interesat de un acord al companiei Alitalia cu Carpatair, companie aeriană românească. Potrivit site-ului Romacapitale.net, deputatul italian Francesco Barbato (din cadrul formaţiunii Italia Valorilor, de centru) cere o anchetă parlamentară în legătură cu prevederile contractului încheiat între cele două companii aeriene. 

Deputatul a remarcat că, în fiecare dimineaţă, avioane ale Carpatair decolează din oraşe din România, Republica Moldova şi Ucraina, transportând la Timişoara pasageri care apoi continuă călătoria în Italia, Germania şi Grecia. 

Totul ar fi în regulă, dar nemulţumirile apar în contextul în care avioane Carpatair operează şi zboruri între Ancona şi Roma în numele Alitalia, cu piloţi, însoţitori de bord şi avioane proprii.

Sindicatele din Italia, preocupate de siguranţa zborurilor operate de Carpatair

La cererea presei italiene, Alitalia a confirmat că a semnat, în septembrie 2011, un acord de tip "code sharing" ("utilizare în comun a codurilor zborurilor") cu Carpatair. Alitalia a precizat că acordul a fost aprobat de Autoritatea aeronautică italiană (ENAC), iar Carpatair are toate certificatele de siguranţă. În plus, Carpatair ar putea opera zboruri în numele Alitalia şi pe rutele Pisa-Roma, Alghero-Roma, Parma-Roma şi Bolzano-Roma.

"Pare cel puţin absurd ca Alitalia să cedeze unei companii din România zboruri cu aceleaşi destinaţii pentru care ceruse condiţii speciale, din cauza crizei, costurile fiind suportate de contribuabilii italieni; mulţi angajaţi ai Alitalia, comandanţi, însoţitori de bord, sunt disponibilizaţi", argumentează Barbato.

Preşedintele Asociaţiei naţionale italiene a piloţilor comerciali (ANPAC), Giovanni Galiotto, este total nemulţumit de hotărârea Alitalia de a încredinţa unele zboruri companiei Carpatair, explicând că mii de angajaţi au fost disponibilizaţi, inclusiv 550 din cadrul Alitalia.

Pe fondul scandalului, ziarul “Corriere della Sera” scrie că piloţii şi sindicaliştii sunt preocupaţi de siguranţa zborurilor operate de Carpatair, notând că au fost înregistrate numeroase incidente cu avioanele companiei din România. Ultimul incident a avut loc, potrivit Corriere della Sera, luni, 7 ianuarie, când zborul AZ1666, pe ruta Pisa - Roma, operat de Carpatair în numele Alitalia, a fost întârziat din cauza unei defecţiuni.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”