Construcţia termocentralei pe gaze de la Iernut începe în vara anului viitor şi va fi finalizată în 2019

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Romgaz a anunţat săptămâna trecută că a încheiat un contract în valoare de 268,8 milioane euro cu asocierea formată din Duro Felguera şi Romelectro pentru construcţia unei centrale termoelectrice noi

Grupul Romelectro va demara în vara anului viitor, împreună cu compania spaniolă Duro Felguera, construcţia termocentralei pe gaze naturale a Romgaz de la Iernut, care va fi finalizată şi operaţională în anul 2019, a declarat directorul general al Romelectro, Cristian Secoşan, potrivit News.ro.

„În ianuarie 2017 începe faza de proiectare a termocentralei. În funcţie de avize şi autorizaţii, estimăm începerea lucrărilor în iunie-iulie 2017“, a spus Secoşan, potrivit News.ro.

Centrala va avea o capacitate instalată de 430 MW. „Centrala de la Iernut va fi finalizată şi pusă în funcţiune la sfârşitul lui 2019. Proiectul va avea o pondere de până la 50% din afacerile companiei în anul 2018“, a precizat Secoşan.

Romgaz a anunţat săptămâna trecută că a încheiat un contract în valoare de 268,8 milioane euro cu asocierea formată din Duro Felguera şi Romelectro pentru construcţia unei centrale termoelectrice noi, cu ciclu combinat cu turbine cu gaze la Iernut. Echipamentele principale şi ingineria de bază vor fi furnizate de Duro Felguera, iar Romelectro se va ocupa de lucrările de construcţii -montaj, de partea de inginerie de detaliu şi livrarea echipamentelor auxiliare. Echipamentele principale vor fi livrate la începutul anului 2018.

În prezent, Romelectro efectuează la Burullus, în Egipt, lucrările de montaj la o termocentrală în ciclu combinat de 1.200 MW, asemănătoare celei de la Iernut.

„Lucrarea din Egipt va fi finalizată anul viitor. Intenţia este de a transfera echipele de români care lucrează acolo şi la proiectul de la Iernut. Valoarea contractului din Egipt se ridică la 30 milioane euro. Acolo lucrează circa 200 de angajaţi români“, a afirmat Secoşan. Compania încearcă să obţină alte contracte în Egipt, Arabia Saudită şi în alte ţări din Orientul Mijlociu, dar şi în Africa sau Vietnam.

Termocentrala nouă de la Iernut este una din cele mai mari investiţii în producerea de energie electrică făcută de o companie de stat după 1990. Cu excepţia reactoarelor 1 şi 2 de la Cernavodă, aceasta este prima investiţie a unei companii de stat în producerea de electricitate în ultimii 26 de ani.  Proiectul va fi finanţat din surse proprii ale Romgaz şi din Planul Naţional de Investiţii.

În prima parte a acestui an, a fost înfiinţată şi firma Romelectro Arabia, entitate juridică saudită în care grupul Romelectro este acţionar majoritar. În ultimele luni, Romelectro a înfiinţat două sucursale în Egipt şi Kosovo, prin care să administreze contractele derulate în aceste ţări.

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €