Constantin Tampiza părăseşte Lukoil după 10 ani şi va oferi consultanţă pentru companiile petroliere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Constantin Tampiza, unii dintre oamenii-cheie în dezvoltarea grupului Lukoil în România, va părăsi grupul rus după 10 ani de activitate şi se lansează, pe cont propriu, în consultanţă pentru comapniile petroliere. Unul dintre ofertanţii lui Tampiza este gigantul rus Gazprom.

"Vreau să fiu liber, să nu mai ajung la birou şi să stau în fotoliu. Eu am bătrâneţile aranjate, am şi nişte imobiliare, rămân şi cu activitatea de consultanţă şi mai am şi vreo 400 de hectare în Republica Moldova unde am pomi fructiferi şi exploataţie agricolă. Dar asta va fi mai mult un hobby", a declarat Tampiza, potrivit energyonline.ro.

Constantin Tampiza este originar din Republica Moldova, dar din 2004 este şi cetăţean român. Este căsătorit şi are o fată. 

Tampiza (65 de ani) a fost director general al Lukoil România, iar în ultimii doi ani a fost reprezentant local al preşedintelui grupului rusesc, Vagit Alekperov. El s-a alăturat grupului Lukoil în urmă cu 10 ani, după ce fusese anterior primar al oraşului Chişinău, vicepremier al Republicii Moldova şi ministru al Economiei şi Finanţelor din această ţară, dar şi parlamentar.

Vreau să fiu liber, să nu mai ajung la birou şi să stau în fotoliu. Constantin Tampiza, fost director general al Lukoil România

Fostul director general al Lukoil România este absolvent al Institutului Politehnic din Chişinău (diplomă cu menţiune), specialitatea inginer-economist.  Şi-a început cariera profesională la Uzina „Mezon” din Republica Moldova, unde a fost inginer şi, ulterior, şef de secţie. La vârsta de 29 de ani, s-a transferat la uzina de tractoare în postul de director-adjunct pe probleme economice, potrivit vipmagazin.md. 

A urmat o carieră în organele administrative locale şi de partid de peste Prut: timp de şase ani, a fost vicepreşedinte al Sovietului orăşenesc Chişinău. În 1990, în capitală, a fost singurul membru al CC al Partidului Comunist din RSSM care a câştigat alegerile în primul Parlament. Viceprim-ministru şi ministru al Economiei în guvernele Druc şi Muravschi (1990-1992), ex-preşedinte al Federaţiei moldoveneşti de fotbal (1990-1996), ex-preşedinte al Federaţiei de şah şi joc de dame, profesor universitar.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare