Consiliul Naţional al IMM-urilor cere un departament pentru întreprinderi mici şi mijlocii în Ministerul Energiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) solicită ca în structura noului minister al Energiei să existe un departament dedicat întreprinderilor mici şi mijlocii, condus de un secretar de stat provenit din mediul IMM-urilor.

Departamentul ar urma să răspundă, printre altele, de elaborarea strategiilor şi punerea în aplicare a prevederilor Legii 62/2014 privind IMM-urile, reglementarea domeniului, reprezentarea intereselor firmelor în relaţia cu instituţiile şi autorităţile publice, medierea de credite pentru IMM-uri şi elaborarea de proiecte de susţinere a firmelor mici şi mijlocii finanţate prin programul de relansare economică a UE lansat de preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

98% din firme sunt IMM-uri

"Propunerea CNIPMMR are în vedere importanţa sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii la nivel naţional (98% din întreprinderi fiind IMM), importanţă recunoscută şi la nivel european, întreprinderile mici şi mijlocii fiind considerate o prioritate politică pentru UE, ele constituind peste 98% din întreprinderile europene, furnizând peste 67% din locurile de muncă în sectorul privat din UE şi generând 58% din valoarea adăugată brută generată de întreprinderi în UE", arată CNIPMMR, într-un comunicat.

IMM-urile reprezintă "coloana vertebrală a economiei României, reprezentând un factor-cheie pentru creştere economică, inovare, ocupare a forţei de muncă şi integrare socială", mai arată confederaţia patronală.

Departamentul a dispărut din noua organigramă?

În anterioarele guverne, ministerul de resort a fost cel al Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri. În Guvernul Cioloş însă Mediul de Afaceri a fost trecut la Ministerul Economiei (în prezent Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri), iar IMM-urile nu mai figurează în titulatura vreunui minister.

Noul ministru al Energiei este Victor Grigorescu, fost membru în Consiliul de Administraţie al companiei Electrica.

Mai multe pentru tine:
Cinci lucruri pe care nu le știai despre Iuri Gagarin, primul om care a călătorit în spațiu. Care au fost ultimele sale cuvinte
Provocările anului 2026 în funcție de ziua nașterii. Numerolog și psiholog Alexandra Rusu: „Energia colectivă a anului face ca oamenii să iasă din ceea ce nu îi mai reprezintă”
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi