Consiliul Înțelepților recomandă majorarea impozitelor percepute bogaților din Germania

0
Publicat:

Consiliul Înţelepţilor (cei cinci economişti care sfătuiesc Guvernul de la Berlin) recomandă majorarea impozitelor percepute bogaților din Germania, bani care ar ajuta gospodăriile mai sărace.

Foto Getty Images

"O creştere a cotei superioare de impozit pe venit sau introducerea unei taxe de solidaritate pentru cele mai mari venituri ar putea fi luată în considerare", afirmă consilierii Guvernului german în raportul lor anual trimis miercuri cancelarului Olaf Scholz.

Experţii au adăugat că, în contextul inflaţiei accelerate, sprijinul acordat de stat ar trebui să vizeze numai gospodăriile care nu pot face faţă preţurilor mari la energie şi firmele care au un model viabil de afaceri dar care se confruntă cu o povară deosebită din partea preţurilor la energie.

Consiliul înţelepţilor a menţionat situaţia robustă de pe piaţa muncii şi impulsul dat de măsurile de sprijin, în special plafonarea preţului gazelor, drept argumente pentru previziunilor lor economice uşor mai optimiste decât cele ale Guvernului de la Berlin, relatează AFP, preluată de Agerpres.

Înțelepții spun că economia Germaniei se va contracta în 2023

Consilierii, ale căror prognoze sunt urmate de Guvernul german în stabilirea politicii fiscale, se aşteaptă ca, în 2022, cea mai mare economie a Europei să înregistreze un avans al Produsului Intern Brut de 1,7%, faţă de prognoza de creştere a Guvernului german de 1,4%. Pentru 2023, înţelepţii se aşteaptă la o contracţie a economiei germane de 0,2%, faţă de prognoza oficială care mizează pe o contracţie de 0,4%.

Rata medie a inflaţiei ar urma să ajungă la 8% în acest an şi la 7,4% în 2023, sunt de părere înţelepţii, avertizând că inflaţia ridicată afectează creşterea economică şi deciziile de investiţii ale companiilor şi de aceea este crucial ca Banca Centrală Europeană să continue să acţioneze cu hotărâre în ceea ce priveşte deciziile de majorare a costului creditului.

"Dificultatea constă în majorarea dobânzilor în mod proporţional pentru a combate inflaţia fără a provoca o diminuare excesivă a economiei", a spus Ulrike Malmendier, unul dintre membri Consiliului înţelepţilor.

De asemenea, experţii susţin că este esenţial să fie extinsă şi diversificată aprovizionarea cu energie iar consumatorii să fie încurajaţi să facă economii la energie.

Consiliul Experţilor pentru analizarea evoluţiei economice a fost creat prin lege în 1963 ca un for de consiliere a liderilor politici.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Este Alexandra Stan însărcinată? De la ce a pornit isteria și cine este bărbatul cu care o relație discretă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă