Consiliul Concurenţei cere observaţii de la terţi privind achiziţia CFR Marfă de către GFR. Termenul legal pentru o decizie este de cinci luni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul Concurenţei este interesat de observaţiile şi punctele de vedere ale terţilor, inclusiv concurenţi şi clienţi ai părţilor implicate, în legǎturǎ cu preluarea CFR Marfă de către GFR, şi aminteşte că termenul legal maxim în care va emite o decizie privind tranzacţia este de 5 luni.

„Dorim să aflăm opiniile actorilor din piaţă, să strângem cât mai multe informaţii pentru a putea analiza cât mai obiectiv impactul pe care îl poate avea această tranzacţie asupra economiei“, a declarat într-un comunicat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

Grup Feroviar Român (GFR) a notificat marţi concentrarea economică pe care o va realiza prin preluarea pachetului de acţiuni reprezentând 51% din capitalul social al CFR Marfă. 

„În ceea ce priveşte analiza concentrărilor economice, în funcţie de dimensiunea operaţiunii respective (naţională sau comunitară), aceasta poate fi realizată fie de către Consiliul Concurenţei, fie de către Comisia Europeană. Începând cu data primirii unei notificări complete, care conţine toate elementele necesare pentru a permite controlul eficient al unei operaţiuni de concentrare economică, termenul legal maxim în care instituţia noastră va emite o decizie în ceea ce priveşte compatibilitatea unei operaţiuni de concentrare economică cu un mediu concurenţial normal este de 5 luni“, se arată în comunicat.

Termen critic săptămâna viitoare

Săptămâna viitoare, în data de 2 octombrie, Gruia Stoica, proprietarul GFR, trebuie să deschidă un cont escrow, iar pe 4 octombrie trebuie să depună în acesta 10% din valoarea tranzacţiei, respectiv 20 de milioane de euro. Ulterior, pe 15 octombrie, trebuie să plătească restul banilor, adică 170 de milioane de euro, alţi 10 milioane de euro urmând a fi garanţiile depuse iniţial.

Pe de altă parte, însă, Gruia Stoica a declarat în repetate rânduri că el nu va plăti suma până când nu va avea avizul Consiliului Concurenţei pentru preluarea CFR Marfă, pentru a nu rămâne cu banii blocaţi timp de cinci luni.

Pe timpul verii preşedintele Traian Băsescu l-a acuzat pe Gruia Stoica că nu are banii necesari realizării tranzacţiei şi modernizării CFR Marfă. Omul de afaceri a replicat că dispune de sumele necesare.

Dispensă de la Guvern

Ieri, Ramona Mănescu, ministrul Transporturilor, a declarat Guvernul va analiza dacă va mai acorda o prelungire a termenului de finalizare a tranzacţiei.

„Am văzut că a fost lansată această discuţie cu privire la decizia Consiliului Concurenţei, care este aşteptată şi sigur că este foarte importantă. (...) Termenele prevăzute în HG şi în contract sunt foarte clare. Noi ne dorim ca domnul Gruia Stoica şi GFR să-şi poată onora obligaţiile în aceste termene. Dacă va exista o nouă hotărâre de Guvern de prelungire a termenelor, asta rămâne să discutăm în Guvern, să cerem punctul de vedere al Consiliului Concurenţei, al consultanţilor, şi să vedem dacă într-adevăr în contractul pe care îl avem, în hotărârea de guvern care a fost dată (...) putem într-adevăr să prelungim termenul. Orice prelungire a termenului trebuie să se facă în spiritul legii, în spiritul contractului“, a spus Mănescu, citată de Mediafax.

Ce spun actele legale

Hotărârea de Guvern privind privatizarea transportatorului feroviar de marfă a fost publicată la jumătatea lunii august în Monitorul Oficial, termenul de finalizare a tranzacţiei fiind stabilit la 60 de zile calendaristice de la data intrării în vigoare a actului normativ, respectiv jumătatea lunii octombrie.

Totodastă, transferul dreptului de proprietatea asupra acţiunilor majoritare la CFR Marfă este condiţionat totodată de „emiterea de către Consiliul Concurenţei a unei adrese sau decizii“ în conformitate cu dispoziţiile Legii concurenţei „şi/ sau emiterea unui asemenea document de către alte autorităţi de concurenţă competente“.

Potrivit hotărârii de Guvern, dacă finalizarea tranzacţiei nu are loc, indiferent de orice culpă a cumpărătorului, în termenul de 60 de zile calendaristice de la data intrării în vigoare a hotărârii, contractul se desfiinţează „de plin drept“ fără a mai fi necesară punerea în întârziere, fără orice altă formalitate prealabilă şi fără intervenţia instanţei.

Premierul Victor Ponta a declarat în august că dacă GFR nu va plăti banii pentru transportatorul feroviar de stat va fi numit un manager privat, iar licitaţia va fi reluată. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală