Consilierul premierului afirmă că gradul de îndatorare al companiei de stat Hidroelectrica s-a redus la un sfert datorită deciziilor Guvernului Ponta

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deciziile luate de Guvern în cazul producătorului de energie Hidroelectrica au fost corecte şi au adus compania de stat pe profit, a declarat Cristian Socol, consilierul premierului Victor Ponta, potrivit Agerpres.

„La finalul lunii iulie Hidroelectrica a închis încă o linie de finanţare, a cincea din ultimele cinci luni, ajungând astfel la performanţa de a diminua semnificativ gradul de îndatorare prin rambursarea creditelor. Rambursarea împrumuturilor recente ale companiei şi închiderea respectivelor linii de credit către Alpha Bank, Banca Transilvania, BERD, Citibank şi RBS, în valoare de peste 175 de milioane de euro, a ajutat la atingerea pragului de 76% în privinţa reducerii a soldului creditelor şi liniilor de credit ale Hidroelectrica. Practic, de la suma creditată de 841 de milioane de euro s-a ajuns, de la momentul deschiderii procedurii insolvenţei până în luna august, la un sfert, însemnând 204 milioane de euro. Aceste rezultate demonstrează că deciziile luate de administraţia Ponta în cazul Hidroelectrica au fost corecte şi au avut drept scop îmbunătăţirea profitabilităţii companiei“, afirmă consilierul premierului Victor Ponta, potrivit Agerpres.

Cristian Socol a adăugat că, astfel, „lupta împotriva băieţilor deştepţi din energie a dat rezultate evidente, în condiţiile în care profitul brut obţinut în primele şase luni ale anului 2014 a atins un nivel record de 509 milioane de lei“.

„O veste foarte bună este că independenţa Hidroelectrica faţă de bănci, obţinută prin multă muncă şi sacrificii, va garanta o rată de succes ridicată după închiderea procedurii insolvenţei şi un grad mare de competitivitate“, mai afirmă Cristian Socol

Producătorul de electricitate Hidroelectrica, aflat în insolvenţă, a închis la sfârşitul lunii iulie o linie de credit de 30 de milioane de euro deschisă la RBS Bank în 2008, aceasta fiind a cincea finanţare închisă de companie în ultimele cinci luni.

Împrumutul de 30 de milioane de euro, destinat finanţării capitalului circulant, contractat de la RBS Bank în 2008, a fost prelungit succesiv în intervalul 2009 - 2013, ca urmare a insuficienţei fondurilor proprii necesare închiderii la maturitate.

Linia de credit contractată de la RBS Bank este a cincea finanţare închisă în decurs de numai cinci luni de zile, fiind precedată de linia de credit acordată de Alpha Bank, în valoare de 80 milioane lei, închisă în data de 31 martie, linia de credit acordată de Banca Transilvania (120 milioane lei) închisă în aprilie, şi creditul de investiţii acordat de BERD (110 milioane euro), rambursat tot în aprilie, dar şi creditul de investiţii acordat de Citibank (75 milioane euro), rambursat integral în luna iunie.

„Seria finanţărilor închise urmează a fi completată, până la sfârşitul anului 2014, de un credit, în cuantum de 60 de milioane de euro, care urmează a ajunge la maturitate în luna noiembrie. Rambursările masive de credite şi linii de credit, efectuate în ultimii doi ani, au contribuit la diminuarea gradului de îndatorare“, a anunţat Hidroelectrica într-un comunicat.

Mai puteţi citi:

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!