Conducerea BNR „la cel mai înalt nivel“, chemată la raport pe criza francului în Comisia Buget-Finanţe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, este chemat în Comisia de Buget-Finanţe din Camera Deputaţilor pentru a da explicaţii cum s-a implicat instituţia pe care o conduce în criza creditelor în franci elveţieni FOTO Mediafax

Comisia de Buget-Finanţe din Camera Deputaţilor va convoca, pentru şedinţa de miercurea viitoare, conducerea Băncii Naţionale a României (BNR) „la cel mai înalt nivel“ pentru a da explicaţii cum s-a implicat în criza creditelor în franci elveţieni, ce discuţii a avut cu băncile comerciale şi la ce soluţii s-au angajat acestea.

„Vă rog să înaintăm o adresă Băncii Naţionale prin care conducerea BNR să se prezinte miercurea viitoare în faţa Comisiei cu un raport asupra modului cum s-a implicat în această acţiune (problema creditelor în franci elveţieni - n.r.), ce discuţii a avut cu băncile care au dat credite în franci elveţieni şi cu ce soluţii au venit acestea. Să ne spună dacă Banca Naţională face înlesniri în rezolvarea problemei dintre clienţi şi bănci“, s-a adresat colegilor Eugen Nicolaescu, vicepreşedintele Comisiei Buget-Finanţe-Bănci din Camera Deputaţilor, înainte de începerea şedinţei, care s-a amânat din lipsă de cvorum, potrivit Mediafax.

Nicolaescu a cerut ca BNR să prezinte în faţa Comisiei mai multe date, respectiv câte contracte de credit au fost negociate în această perioadă de către bănci, odată cu aprecierea monedei elveţiene, câte persoane fac faţă condiţiilor dificile din prezent şi ce soluţii s-au găsit.

„Să vedem ce soluţii au găsit instituţiile cele mai competente din acest punct de vedere. Putem să invităm BNR, la cel mai înalt nivel, să vedem dacă lucrurile sunt tratate cu responsabilitate“, a spus Nicolăescu.

La rândul său, deputatul liberal Andreea Paul a solicitat ca banca centrală să trimită Comisiei, până miercurea viitoare, un raport scris cu răspunsul la şapte întrebări pe care le-a adresat săptămâna trecută la audierile din Comisie directorului Direcţiei Supraveghere din BNR, Nicolae Cinteză.

„A trecut o săptămână de când am ridicat şapte întrebări punctuale către BNR şi încă nu am primit niciun răspuns. Rog ca, până săptămâna viitoare, BNR să trimită un raport scris cu răspunsul la cele 7 întrebări. Am adresat atunci trei întrebări şi către ARB (Asociaţia Română a Băncilor - n.r.), vă rugăm să ne trimiteţi o sinteză a deciziilor individuale a celor 11 bănci care au acordat credite în franci, tot până miercuri, pentru a putea să le discutăm pe fond“, a spus Paul.

Ea a solicitat ca miercurea viitoare Comisia să se întâlnească la audieri cu toate instituţiile responsabile pentru ca acestea să comunice rezultatele discuţiilor şi negocierilor.

Totodată, deputatul a punctat că a primit „semnale din piaţă“ potrivit cărora negocierile individuale între clienţi şi bănci sunt „sortite eşecului în bloc“.

„Astfel, vă anunţ că joi voi însoţi un client al unei bănci, împreună cu un avocat de pe spezele mele, la discuţiile cu banca să văd cum decurg negocierile. Din sutele de solicitări pe care le am, voi alege una şi vreau să mă conving la faţa locului cum funcţionează aceste negocieri individuale, despre care clienţii spun că sunt inexistente“, a spus Paul.

La şedinţa Comisiei au participat 15 deputaţi, iar pentru întrunirea cvorumului era necesară prezenţa a 17 parlamentari. Comisia se va reuni din nou miercuri dimineaţă, la ora 9:00, pentru a relua discuţiile.

La întrunirea de marţi au fost prezenţi preşedintele executiv al ARB, Florin Dănescu, preşedintele Consiliului Patronatelor Bancare din România şi al Raiffeisen Bank, Steven van Groningen, reprezentanţi ai BNR la nivel de experţi tehnici, preşedintele ANPC, Marius Dunca şi secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Atilla Gyorgy.

Liberalul Gheorghe Ialomiţianu, fost ministru al Finanţelor, a solicitat un punct de vedere ferm al Guvernului cu privire la poziţia pe care o adoptă în problema crizei creditelor în franci elveţieni şi ce măsură susţine dintre cele propuse de diverse părţi implicate.

„Cred că Guvernul nu poate să stea deoparte, trebuie să ne spună cu subiect şi predicat ce susţine, un punct foarte clar cum vede Guvernul să se rezolve această problemă. Vreau să propun să ne dea o poziţie foarte clară, că şi la conversia creditelor a spus că nu este împotrivă, vrem un punct de vedere scris, care să se aprobe de urgenţă în şedinţă de Guvern şi să-l avem până mâine, când reluăm discuţiile“, a spus Ialomiţianu.

La şedinţa de miercuri şi-a anunţat participarea şi ministrul Finanţelor, Darius Vâlcov.

Mai puteţi citi:

Mai multe pentru tine:
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Viața plină de suspans a Sorinei Docuz. Cum l-a sedus pe Negoiță și cum a ajuns protejata lui Ciolacu. A pozat în sânii goi la 16 ani, pentru revista FHM
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat