Companiile de stat, mărul discordiei între PNL şi USR. Cum au fost împărţite între Ministerele Economiei şi Energiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Virgil Popescu (PNL), ministru al Energiei

PNL şi USR au reuşit să se înţeleagă pe împărţirea companiilor între Ministerul Economiei şi Ministerul Energiei, scrie Hotnews, precizând care sunt companiile care ajung în subordinea ministrului Virgil Popescu şi care în cea a ministrului Claudiu Năsui.

Astfel, în subordinea Ministerului Economiei vor intra Inspecţia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat (ISCIR), Conversmin şi Iprochim, potrivit surselor Hotnews.

La Energie merg Compania Naţională pentru Controlul Cazanelor, Instalaţiilor de Ridicat şi Recipientelor sub Presiune (CNCIR), Agenţia Nucleară şi pentru Deşeuri Radioactive, Societatea Radioactiv Mineral Măgurele şi Eurotest.

Reamintim că Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri nu a reuşit să se reorganizeze nici până acum, în sensul divizării, aşa cum prevede OUG 212 din 28 decembrie 2020.

Actul normativ prevedea ca în termen de 30 de zile, miniştrii să propună Guvernului hotărârile privind reorganizarea, astfel încât să se înfiinţeze Ministerul Energiei separat de Ministerul Economiei. 

Ordonanţa de Urgenţă prevede că se înfiinţează Ministerul Energiei prin preluarea activităţilor, personalului aferent şi patrimoniului corespunzător din domeniul energiei de la Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri. Printre altele, are atribuţii în domeniul nuclear civil al gestionării deşeurilor radioactive şi al managementului apei grele şi în domeniul întreţinerii şi verificărilor tehnice periodice ale echipamentelor energetice.

Mai multe pentru tine:
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist