Compania Vulcan, deţinută de Ovidiu Tender, a intrat în insolvenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tribunalul Bucureşti a aprobat intrarea în insolvenţă a companiei Vulcan Bucureşti, deţinută de omul de afaceri Ovidiu Tender, la solicitarea acesteia, din cauza unor datorii de 37 de milioane euro, potrivit lui Remus Borza, şeful Euro Insol, administratorul judiciar al companiei.

„Compania este decapitalizată şi a cerut în instanţă insolvenţa pentru că avea datorii cărora nu le mai putea face faţă", a declarat Borza, potrivit Mediafax.

În cererea adresată instanţei Vulcan arată că nu deţine banii necesari pentru acoperirea datoriilor de circa 37 de milioane euro şi că singura şansă de salvare a companiei este restructurarea, în baza procedurii insolvenţei prevăzute de Legea 85/2006.

Afacerile Vulcan au scăzut de la 104,9 milioane de lei în 2010 la 93,2 milioane de lei în 2011, respectiv la 73,7 milioane de lei în 2012.

Omul de afaceri Ovidiu Tender, care desfăşoară businessuri în industria petrolului şi a gazelor, construcţii, farma, turism şi agricultură, are o avere de 210-230 de milioane de euro, potrivit estimărilor „Forbes 500 Miliardari“, ocupând locul 15 în acest clasament.  

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată