Comisia Europeană vrea să accelereze introducerea plăților instant în euro

0
Publicat:

Comisia Europeană, a adoptat, vineri, o propunere legislativă menită să asigure că toți cetățenii și întreprinderile care dețin un cont bancar în UE și în țările SEE pot face plăți instant în euro.

Toate băncile din UE trebuie să ofere plăți instant în euro, Foto: Shutterstock

Potrivit datelor CE, scopul propunerii este ca plățile instant în euro să fie accesibile ca preț, sigure și procesate fără obstacole în întreaga UE.

Plățile instant le permit persoanelor să transfere bani în orice moment al zilei în decurs de zece secunde, mult mai rapid față de transferurile-credit tradiționale, care sunt primite de prestatorii de servicii de plată numai în timpul programului de lucru și ajung în contul beneficiarului plății abia în următoarea zi lucrătoare, proces care ar putea dura până la trei zile calendaristice.

,,Plățile instant sporesc considerabil viteza și confortul pentru consumatori, printre altele la plata facturilor sau la primirea unor transferuri urgente (în cazul unei urgențe medicale, de exemplu). În plus, acestea contribuie la îmbunătățirea semnificativă a fluxului de numerar și generează economii de costuri pentru întreprinderi, în special pentru IMM-uri, inclusiv pentru comercianții cu amănuntul.”, explică reprezentanţii CE.

Potrivit acestora, plățile instant eliberează bani care în prezent sunt blocați la nivelul procesării în sistemul financiar, alcătuind așa-numitele „sume în tranzit”, și care pot fi utilizați astfel mai devreme pentru consum sau investiții (aproape 200 de miliarde EUR sunt blocați în fiecare zi).

11% din transferurile-credit erau instant la începutul anului

Cu toate acestea, la începutul anului 2022, numai 11 % din toate transferurile-credit în euro din UE erau instant.

Propunerea Comisiei urmărește să elimine barierele care împiedică extinderea plăților instant și a beneficiilor acestora.

În acest context, Valdis Dombrovskis, vicepreședintele executiv pentru o economie în serviciul cetățenilor, a declarat: „Plățile instant devin rapid norma în multe țări. Ele ar trebui să fie accesibile tuturor și în Europa, astfel încât să rămânem competitivi la nivel mondial și să valorificăm la maximum oportunitățile de inovare oferite de era digitală. Oamenii vor beneficia de mai multe opțiuni și de mai mult confort, iar întreprinderile de un control mai bun al fluxului lor de numerar și de costuri de funcționare mai mici. Propunerea de astăzi ne va consolida economia, o va face mai eficientă și o va ajuta să se dezvolte.

Propunerea, care modifică și modernizează Regulamentul din 2012 privind zona unică de plăți în euro (SEPA), cuprinde patru cerințe privind plățile instant în euro:

- garantarea disponibilității universale a plăților instant în euro, prestatorii de servicii de plată din UE care oferă deja transferuri-credit în euro având obligația să ofere și versiunea lor instant într-o perioadă de timp definită;

- garantarea unor comisioane accesibile pentru plățile instant în euro, prestatorii de servicii de plată având obligația de a nu percepe pentru plățile instant în euro un comision mai mare decât cel perceput pentru transferurile-credit tradiționale în euro, care nu sunt efectuate instant;

- sporirea încrederii în plățile instant, prestatorii având obligația să verifice concordanța dintre numărul contului bancar (IBAN) și numele beneficiarului furnizat de plătitor pentru a avertiza plătitorul cu privire la o posibilă eroare sau fraudă înainte de efectuarea plății;

- eliminarea obstacolelor din calea procesării plăților instant în euro, menținându-se, în același timp, eficacitatea verificării persoanelor care fac obiectul sancțiunilor UE, printr-o procedură prin care prestatorii de servicii de plată își vor verifica clienții cel puțin zilnic în raport cu listele de sancțiuni ale UE, în loc să verifice fiecare tranzacție în parte.

Comisia mai arată că această propunere va sprijini inovarea și concurența pe piața plăților din UE, în deplină conformitate cu normele existente privind sancțiunile și combaterea criminalității financiare.

Propunerea va contribui, de asemenea, la obiectivele mai ample ale Comisiei privind digitalizarea și autonomia strategică deschisă.

Această inițiativă se aliniază la prioritatea Comisiei de a se asigura că economia funcționează în serviciul cetățenilor și creează un mediu de investiții mai atractiv.

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie