Comisia Europeană: Punerea în aplicare a Mecanismului de redresare şi rezilienţă este pe drumul cel bun

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă Adevărul

Comisia Europeană a adoptat, în data de 1 martie, primul său raport anual privind punerea în aplicare a Mecanismului de redresare şi rezilienţă (MRR), elementul central al instrumentului NextGenerationEU.

Conform datelor transmise de Executivul comunitar, MRR furnizează statelor membre granturi şi împrumuturi în valoare de până la 723,8 miliarde de euro (în preţuri curente) pentru a sprijini investiţiile şi reformele transformatoare care vor permite UE să iasă mai puternică din pandemia de COVID-19.

Astfel, la un an de la introducerea sa, raportul trece în revistă progresele înregistrate în ceea ce priveşte punerea în aplicare a mecanismului, de la adoptarea Regulamentului privind MRR în februarie 2021 până la efectuarea primei plăţi periodice în decembrie 2021. 

Raportul arată că s-au înregistrat progrese majore şi confirmă faptul că punerea în aplicare a Mecanismului de redresare şi rezilienţă este pe drumul cel bun.

De asemenea, raportul oferă numeroase exemple de investiţii şi reforme finanţate prin MRR din cele 22 de planuri de redresare şi rezilienţă care au fost adoptate până în prezent. 

Aceste exemple prezintă măsuri concrete care contribuie la cei şase piloni de politică definiţi în Regulamentul privind MRR, inclusiv tranziţia verde şi transformarea digitală. 

Prin urmare, raportul oferă informaţii importante privind amploarea şi impactul fără precedent ale măsurilor puse în aplicare în întreaga UE ca urmare a Mecanismului de redresare şi rezilienţă.

Comisia şi statele membre, împreună cu Parlamentul European şi Consiliul, au colaborat strâns pentru a obţine aceste rezultate.

Stadiul punerii în aplicare

Potrivit sursei citate, după o perioadă de pregătire intensă şi de dialog cu fiecare stat membru, Comisia a efectuat o evaluare aprofundată şi rapidă a planurilor de redresare şi rezilienţă. Comisia a furnizat o evaluare pozitivă a celor 22 de planuri. Până în prezent, suma alocată în aceste planuri se ridică la 445 de miliarde de euro (291 de miliarde de euro sub formă de granturi şi 154 de miliarde euro sub formă de împrumuturi).

După ce Consiliul a aprobat cele 22 de planuri, Comisia a efectuat rapid plăţi de prefinanţare în valoare de 56,6 miliarde euro către cele 21 state membre care au solicitat acest lucru.

Până în prezent, cinci state membre au transmis Comisiei primele cereri de plată periodice, iar în 2022 se aşteaptă peste 30 de alte cereri. 

După prima cerere de plată, Spaniei i s-au plătit 10 miliarde de euro în decembrie 2021. Se preconizează efectuarea altor plăţi după ce statele membre ating obiectivele de etapă şi ţintele relevante.

Uniunea a colectat cu succes fonduri de pe pieţele de capital pentru a finanţa Mecanismul de redresare şi rezilienţă şi a lansat prima sa emisiune de obligaţiuni verzi în 2021.

Contribuţia la obiectivele climatice şi digitale şi la cei şase piloni

Conform Regulamentului privind MRR, reformele şi investiţiile incluse în fiecare plan de redresare şi rezilienţă trebuie să atingă obiectivele în materie de cheltuieli legate de climă şi de sectorul digital şi să contribuie în mod corespunzător la cei şase piloni sau la domenii de politică de importanţă europeană. Comisia a elaborat metodologii pentru ambele obiective, una pentru a raporta cu privire la obiective şi una pentru cei şase piloni.

Aproximativ 40% din alocarea totală a planurilor vizează măsuri de sprijinire a obiectivelor climatice şi toate planurile depăşesc obiectivul climatic de 37 % stabilit în regulament. În plus, planurile adoptate alocă 26% din suma totală pentru cheltuieli digitale. Din nou, acest procent depăşeşte cu o marjă semnificativă obiectivul de 20% stabilit în regulament.

În cele 22 de planuri adoptate, cheltuielile totale estimate menite să contribuie la tranziţia verde (pilonul 1) se ridică la 224,1 miliarde euro. O sumă totală de aproape 130 de miliarde euro din cheltuielile estimate este alocată transformării digitale (pilonul 2). 

Cele 22 de planuri adoptate prevăd peste o mie de măsuri care contribuie la o creştere inteligentă, durabilă şi favorabilă incluziunii (pilonul 3), bugetul total pentru aceste măsuri fiind de aproximativ 223 de miliarde euro. 

Măsurile de sprijinire a coeziunii sociale şi teritoriale (pilonul 4) se ridică la 193 de miliarde euro. Bugetul pentru măsurile de sprijinire a sănătăţii şi a rezilienţei economice, sociale şi instituţionale (pilonul 5) se ridică la 78 de miliarde euro, în timp ce bugetul pentru măsurile pentru generaţia următoare, copii şi tineret (pilonul 6) reprezintă

49 de miliarde euro.

În acest context, preşedintele Ursula von der Leyen a declarat: „A trecut un an şi sunt foarte mândră să constat că Mecanismul de redresare şi rezilienţă îşi îndeplineşte obiectivul. Acest instrument de redresare este un element care transformă economiile şi societăţile noastre. Aproximativ 40 % din finanţarea sa se axează pe obiectivele climatice, iar 26 % pe tranziţia digitală. Aceste procente depăşesc obiectivul nostru iniţial, fapt care reprezintă o mare reuşită. Uniunea noastră va ieşi mai modernă şi mai rezilientă din criza provocată de pandemia de COVID-19.”

Mai multe pentru tine:
Clătite de post pufoase cu apă minerală. Rețetă rapidă, economică și delicioasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă, dar mulți nu reușesc
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Furia unei românce care își ia la serviciu mâncare la pachet. „A deschis caserola, a luat pieptul și a pus-o înapoi în frigider”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Bizarul văl de pe fața reginei, când venea vorba de nora nimfomană. Elisabeta era celebră pentru strictețea sa
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!