Comisia Europeană: Guvernul vrea să reducă transferurile la Pilonul II, în mod pripit, fără analiză adecvată, numai pentru a reduce deficitul pe termen scurt

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul României ia în considerare o inversare a reformei sistemului de pensii care a avut loc în anul 2008, când a introdus Pilonul II de pensii, prin reducerea contribuţiilor virate la acest pilon, avertizează Comisia Europeană într-un raport de la finalul unei misiuni derulate în ţara noastră la finalul lunii septembrie.

Potrivit Comisiei Europene, autorităţile iau în considerare să reducă transferurile contribuţiilor sociale către Pilonul II de pensii, care în prezent se ridică la 0,8% din PIB, anual.

„O astfel de măsură ar scădea deficitul fiscal pe termen scurt. Cu toate acestea, câştigul fiscal s-ar disipa pe termen lung, în condiţile în care contribuţiile sociale deturnate de la Pilonul II ar fi însoţite de o obligaţie de a plăti în viitor pensiile pentru limită de vârstă”, atenţionează Comisia în raport. Totodată, instituţia susţine că o astfel de măsură ar putea avea implicaţii negative pentru viabilitatea sistemului de pensii şi pentru dezvoltarea pieţelor de capital.

Comisia susţine că misiunea sa a avertizat împotriva „schimbării atât de profunde a sistemului de pensii, într-un mod pripit, fără o analiză adecvată, numai pentru a reduce deficitul pe termen scurt”.

Naţionalizarea banilor strânşi în Pilonul II, însă, nu pare a fi luată în considerare în acest moment, arată Comisia.

Ultima declaraţie a oficialilor români pe tema Pilonului II de pensii a fost dată luni de vicepremierul Marcel Ciolacu, care a arătat că viramentele din fondul de pensii publice către fondurile private de pensii obligatorii ar putea fi corelate cu rata de plată a contribuţiilor de asigurări sociale, astfel încât statul să nu mai vireze integral contribuţiile la fondurile administrate, ci o parte mai mică din acestea.

Raport Comisia Europeană

Te-ar putea interesa şi:

Câţi bani are în contul de pensie privată un român

Mai multe pentru tine:
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO