Comisia Europeană a întrerupt din nou plăţile pentru POSDRU

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Fondurilor Europene (MFE) a fost notificat de Comisia Europeană cu privire la întreruperea termenului de plată pentru cererea intermediară transmisă în 31 decembrie 2015, care conţine cheltuieli efectuate de către beneficiari după luna august 2012.

Motivele întreruperii vizează deficienţe în funcţionarea sistemului de management şi control al POSDRU, deficienţe legate de procedurile de selecţie a proiectelor şi verificările de prim nivel realizate de Autoritatea de Management şi Organismele Intermediare aflate în subordinea Ministrul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, respectiv Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, se arată într-un comunicat al MFE, citat de Agerpres.

„Analizăm această situaţie şi suntem în legătură cu reprezentanţii Comisiei Europene pentru a identifica şi lua măsurile necesare pentru ameliorarea funcţionării sistemelor de gestionare şi control aferente POSDRU şi pentru verificarea cheltuielilor efectuate de beneficiari. Această experienţă ne confirmă că schimbarea radicală a modului de abordare cu privire la finanţările 2014 — 2020 este necesară”, a precizat ministrul Fondurilor Europene, Aura Răducu.

Deficienţele au fost constatate în cursul misiunii de audit a Direcţiei Generale  Ocupare din perioada 21 octombrie — 10 noiembrie 2015.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Descoperire uluitoare despre Triunghiul Bermudelor. Doi seismologi dezvăluie ce se află sub fundul Atlanticului