Comisarul UE pentru Politică Regională: România trebuie să atragă 30 de milioane de euro pe săptămână

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fondurile pe care România va trebui să le atragă săptămânal până la finalul acestui an, pentru a beneficia în perioada 2014-2020 de acelaşi nivel al fondurilor structurale, a afirmat comisarul UE pentru Politică Regională, Johannes Hahn, după întâlnirea cu premierul Ungureanu.

El a susţinut, luni, la Palatul Victoria, o conferinţă de presă alături de premierul Mihai Răzvan Ungureanu, după ce a participat la reuniunea comitetului interministerial pentru absorbţia fondurilor europene.

La finalul şedinţei, Hahn a arătat că România trebuie să demonstreze până la sfârşitul acestui an că poate utiliza o mare parte a fondurilor europene, pentru a putea beneficia de acelaşi nivel de finanţare şi în perioada 2014-2020.

În 2011, România a atras 1,1 miliarde de euro, ceea ce înseamnă puţin peste 20 de milioane de euro săptămânal.

"Conform calculelor noastre, România ar trebui să primească cel puţin aceeaşi sumă de bani (în exerciţiul bugetar 2014-2020 - n.r). pentru a-şi continua toate proiectele începute, care trebuie să îmbunătăţească condiţiile de trai ale cetăţenilor români. Prin urmare, este foarte important pentru România să demonsteze că poate utiliza fondurile existente", a spus comisarul european.

Acesta a subliniat că România ar tebui însă să-şi crească rata de absorbţie ca o precondiţie pentru noua alocare din bugetul UE.

"Doar pentru acest an ar fi necesar să primiţi plăţi de peste 30 milioane euro sau 131 milioane lei pe săptămână, până la finele anului 2012, pentru a îndeplini toate criteriile", a precizat Johannes Hahn.

Comisarul UE a arătat, totodată, că România nu a depăşit pericolul de a-i fi suspendate plăţile din fondurile europene, dar că deocamdată se află în calendarul de măsuri convenit pentru remedierea deficienţelor constatate.

"După discuţiile din toamnă privind întreruperea plăţilor, România a propus un plan de acţiuni foarte cuprinzător, care trebuie implementat până la sfârşitul lunii iunie. De acesta depinde dacă putem, în cele din urmă, să dăm undă verde sau nu. Pentru moment, însă, nu există dovezi că România nu se află în calendarul convenit, dar există încă un risc", a apreciat comisarul.

El a atras atenţia că administraţia trebuie în continuare reformată, iar funcţionarii care gestionează fondurile europene trebuie să îşi asume şi vina pentru nereuşită.

Pentru acest an, Guvernul şi-a propus să atragă fonduri europene de aproximativ şase miliarde euro.

Mai multe pentru tine:
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă