CNU vrea să vândă din nou uraniu către Nuclearelectrica

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compania Naţională a Uraniului (CNU) va participa la licitaţia pe care Nuclearelectrica o va organiza în curând pentru achiziţia de uraniu, necesar celor două reactoare de la Cernavodă, a declarat pentru News.ro Romeo Urjan, numit săptămâna trecută director general al CNU.

„Este esenţial să obţinem acest contract. Avem stocuri de uraniu care pot fi valorificate. Aceste stocuri sunt grevate de o obligaţie bugetară. Planul nostru este să obţinem de urgenţă o diminuare, prin Hotărâre de Guvern, a acestei obligaţii bugetare istorice“, a spus Urjan, pentru News.ro. 

Două contracte cu o companie din Canada

Producătorul de energie Nuclearelectrica era până anul trecut singurul client al CNU. În decembrie 2015, contractul dinte cele două companii a fost reziliat de drept, deoarece preţul cerut de CNU a fost mult mai mare decât preţul de piaţă şi cu 76% mai mare decât preţul agreat prin contract în 2014. Nuclearelectrica a ajuns astfel să importe uraniu tocmai din Canada, de la compania Cameco Inc.

Nuclearelectrica a încheiat până acum două contracte pe câte şase luni cu firma canadiană, pentru a da posibilitatea Companiei Naţionale a Uraniului să participe la licitaţie.

„Trebuie înţeles că CNU nu este în acest moment competitivă cu preţurile practicate pe piaţa internaţională. CNU are nevoie de ajutor pentru noi investiţii în minerit şi în instalaţii de procesare şi rafinare. Numai cu aceste investiţii CNU va putea ajunge din nou competitivă şi va fi în poziţia de a returna finanţarea“, a afirmat şeful CNU.

„Ştiu că este greu de obţinut ajutor financiar în contextul actual, dar să nu uităm că uraniul românesc a fost declarat resursă strategică, parte a ciclului nuclear integrat şi esenţial în asigurarea securităţii energetice nucleare“, a mai spus Urjan. 

Compania Naţională a Uraniului se află în prezent în proces de disponibilizare a peste 300 de salariaţi şi se confruntă cu grave probleme financiare.

Mai multe pentru tine:
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Sunt numiți zombie sau demoni. Animalele din pădure care au suferit malformații majore. Un virus i-a făcut de nerecunoscut
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne