Cîţu explică ce se întâmplă cu sporurile bugetarilor şi cum vor fi ele cuprinse în legea bugetului de stat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Inquam Photos

Peremierul Florin Cîţu a explicat luni ce se întâmplă cu sporurile bugetarilor şi cum vor fi ele cuprinse în legea bugetului de stat, propunerea ministerului urmând să fie publicată marţi sau cel mai târziu miercuri.

Premierul Florin Cîţu a anunţat, luni, că Legea bugetului de stat este finalizată, însă mai sunt câteva aspecte de clarificat în rândul coaliţiei de guvernare. Legea va fi pusă în transparenţă publică marţi sau miercuri, iar deficitul se va încadra ”între 7% - 7,1%”.

”Legea bugetului de stat va fi în dezbatere mâine sau poimâine. Am avut de clarificat câteva  măsuri (...) cu cei din coaliţia de guvernare. Legea bugetului este finalizată, va fi  în transparenţă publică marţi sau miercuri dimineaţă cel mai târziu”, a anunţat, luni, premierul. 

Acesta a precizat că deficitul va fi ”între 7% - 7,1%”. 

Întrebat dacă sporurile vor fi eliminate, Cîţu a precizat: ”Despre aceste amendamente este vorba, ele există. E vorba despre o plafonare în acest  moment, dar urmează o lege a salarizării care va lega sporurile de performanţă în sectorul public”. 

În plus, premierul a precizat că subvenţiile pentru partidele politice vor fi reduse. 

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne