Cîţu, despre valul de creşteri de venituri impuse de PSD: S-ar putea ca oameni să dea banii înapoi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a declarat marţi la Antena 3 că intrarea în vigoare a iniţiativelor PSD de creştere cu 40% a pensiilor şi de dublare a alocaţiilor ar putea să determine returnarea banilor deja primiţi.

„Am crescut pensiile şi au fost deja plătite şi pensiile şi alocaţiile cu cea mai mare sumă pe care am văzut-o la pensii şi să ştie toată lumea. În aceste amendamente nu există surse de finanţare. O acţiune care nu are niciun sens în acest moment, nu are nici un sens pentru că deja pensiile au fost crescute. Apar tot felul de alte probleme. S-ar putea ca trecerea acestei legi să îi facă pe oameni să dea banii înapoi, sunt tot felul de nebunii legislative”, a declarat Florin Cîţu la Antena 3, cu câteva momente înainte ca Parlamentul să voteze creşterea pensiilor cu 40%.

Guvernul a prevăzut prin ordonanţa de rectificare bugetară o creştere a pensiilor cu 14%, care a intrat deja în plată în luna septembrie. De asemenea, guvernul a amendat dublarea alocaţiilor, votată de PSD, şi a introdus în plată o creştere cu 20%.

Cîţu nu a explicat în ce mod beneficiarii creşterilor de pensii şi alocaţii ar putea fi determinaţi să dea banii înapoi.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Patru zodii care, în următoarele 7 săptămâni, atrag bani și oportunități. Conjuncția dintre Saturn și Neptun deschide uși neașteptate, aducându-le câștiguri
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!