Cîţu: Alocaţiile vor fi dublate, asta este promisiunea pe care o fac. Alocaţiile vor fi dublate, bineînţeles, eşalonat, pe etape, dar vor fi dublate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul de Finanţe, Florin Cîţu, afirmă că alocaţiile copiilor vor creşte, dar în etape. ”Alocaţiile vor fi dublate, asta este promisiunea pe care o fac. Alocaţiile vor fi dublate, bineînţeles, eşalonat, pe etape, dar vor fi dublate”, spune Cîţu.

”În aceste condiţii, în care veniturile la buget - datorită faptului că economia a fost închisă - au scăzut, am găsit resurse de a creşte alocaţiile cu 20%. În acelaşi timp (…) au fost alocate resurse suplimentare pentru părinţii care stau acasă cu copiii şi am prelungit această perioadă şi pe perioada vacanţei, de obicei acest lucru nu se întâmpla. Deci au mai fost şi alte ajutoare care au venit în această direcţie. Dar pentru acest an, eu zic că efortul – este un efort de 600 de milioane de lei, această creştere pe ultimele luni ale anului de 20%, bani care nu au fost niciodată în buget pe 2020, pentru că legea a fost aprobată fără surse de finanţare, deci parlamentarii au votat şi au spus: găsiţi resurse, neconstituţional, am găsit resurse pentru o creştere 20%”, a afirmat Florin Cîţu, miercuri seară, la Digi 24.

El a dat asigurări că alocaţiile vor creşte, dar în etape.

”Dar alocaţiile vor fi dublate, asta este promisiunea pe care o fac. Alocaţiile vor fi dublate, bineînţeles, eşalonat, pe etape, dar vor fi dublate”, a susţinut el/

Cîţu a spus că este o ”provocare” pentru parlamentarii care tot votează astfel de legi, într-o perioadă de criză globală, să găsească o altă ţară din Uniunea Europeană şi chiar din lume care face astfel de eforturi de a creşte alocaţii şi pensii.

Întrebat ce va face dacă legea trece şi va fi promulgată, Cîţu a spus: ”Revenind la sursele de finanţare, pentru că tot vorbeam de aceşti parlamentari, o decizie pe care am luat-o la începutul anului, pentru că ştiam că vor începe cu astfel de măsuri populiste în 2020, a fost aceea de a îngheţa salariile demnitarilor, inclusiv ale parlamentarilor, dar să ştiţi că nu au ajuns resursele. Poate ar putea, dintre ei, să mai doneze din venituri, să putem să avem la buget mai mulţi bani, să dublăm... Cei care au votat să facă acest efort, atunci ar fi un demers credibil. Dar să votezi fără să dai o sursă de finanţare, asta arată clar populism”, a afirmat Florin Cîţu.

Camera Deputaţilor a adoptat miercuri, decizional, proiectul de lege pentru respingerea ordonanţei de urgenţă privind creşterea etapizată a alocaţiilor pentru copii. Au fost 166 de voturi pentru, 63 voturi „împotrivă” şi 29 de abţineri.

Astfel, rămâne în vigoare legea care prevede dublarea alocaţiilor de la 1 septembrie, de la 150 la 300 de lei. 

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model