Ciprul a pus sechestru pe active de 5 miliarde de euro ale unor foşti directori ai Laiki Bank dar şi ale grupului elen Marfin Investment

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Laiki Bank este în lichidare, depozitele sub 100.000 de euro au fost transferate la Bank of Cyprus

Justiţia cipriotă a decis blocarea unor active de peste 5 miliarde de euro ale trei foşti directori ai Laiki Bank, a doua mare bancă din Cipru, în prezent aflată în lichidare, a anunţat banca centrală de la Nicosia, citată de AFP.

Administratorul special al Laiki Bank, Andri Antoniades, a obţinut autorizaţie pentru luarea acestor măsuri împotriva lui Andreas Vgenopoulos, Efthimios Bouloutas, Kyriakos Magiras, precum şi a grupului elen Marfin Investment Group Holdings. Măsurile, decise de un tribunal din Nicosia, au intrat deja în vigoare.

Justiţia a decis şi publicarea tuturor activelor celor trei persoane şi interdicţia ca Marfin Investment Group Holdings să efectueze vreo plată sau virament în numele acestora, a precizat banca centrală, fără să menţioneze motivele blocării activelor.

Omul de afaceri elen Andreas Vgenopoulos a afirmat, într-un comunicat, că va contesta măsurile băncii centrale, întrucât aceasta nu are, în opinia sa, nicio competenţă în afara Ciprului.

Marfin Investment Group a anunţat la rândul său că va intenta o acţiune împotriva guvernului Ciprului, pentru a reclama investiţii de 828 de milioane de euro pierdute la Laiki.

Mai multe pentru tine:
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare