Cine este rusul pe care Vladimir Putin se bazează să salveze Rusia de la faliment

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA-EFE

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, l-a pus pe Maxim Oreşkin să salveze Rusia de la faliment.  Maxim Oreşkin este un economist, a fost ministru al Dezvoltării şi consilier al preşedintelui din anul 2020. Planul dezvoltat de Oreşkin este de a crea platforme paralele de „compensare şi decontare” în Rusia şi China, care să permită celor două ţări să facă comerţ cu ruble şi cu yuani.

Pe 9 mai de Ziua Victoriei, cel mai aşteptat act în Rusia a fost semnarea de către Vladimir Putin în Piaţa Roşie a unui decret care urmăreşte schimbarea direcţiei războiului economic cu Occidentul, legând Rusia de China, prilej cu care a fost promovat Maxim Oreşkin, 39 de ani, pe verticala puterii, scrie Mediafax.

Oreşkin nu se află pe lista a 1.000 de ruşi şi belaruşi importanţi supuşi măsurilor restrictive impuse de UE. El a fost vizat de către Londra, în calitate de preşedinte al principalului radiodifuzor public rus Pervîi Kanal.  

Maxim Oreşkin este un economist educat în şcolile de elită din Rusia, a trecut prin diferite bănci de investiţii (de la Rosbank-ul rusesc la sucursala din Moscova a francezilor Crédit Agricole şi la Institutul de Stat Vtb), a fost ministru al Dezvoltării, la 34 de ani şi consilier al preşedintelui din 2020.  

Oreşkin a devenit creatorul schimbării tactice ruseşti. I s-a solicitat să reorienteze sistemul de producţie şi financiar, să înveţe să tranzacţioneze fără valute occidentale şi să împingă ţara în braţele Chinei. 

Din 9 mai, potrivit decretului preşedintelui rus, Oreşkin este „şeful grupului de lucru interdepartamental” creat pentru a răspunde la măsurile restrictive şi a rescrie regulile comerţului cu ţările „neprietenoase”, în special cu UE, şi cu „prietenii”. Pentru a realiza acest lucru, el împreună cu echipa sa vor trebui să creeze noi structuri. 

Pe lista personalităţilor incluse în decret se află: Elvira Nabiullina, guvernatorul Băncii ruse, Anton Siluanov, ministrul Finanţelor, şi Maxim Reşetnikov, ministrul dezvoltării.  

Rusia, legată de China 

Ordonanţa lui Putin din 9 mai vorbeşte despre „elaborarea unui plan de formare a infrastructurii de plăţi internaţionale cu partenerii comerciali ai ţărilor prietene” şi despre „determinarea procedurii de decontare a elementelor financiare în ruble sau monede internaţionale”. De asemenea, în decret se mai vorbeşte şi despre „mecanisme de compensare care trebuie dezvoltate” mereu cu ţările „prietenoase”, cele care la ONU nu au criticat invazia în Ucraina: China şi India. 

„În următorii doi ani, China va fi principala destinaţie de export şi sursă a importurilor ruseşti”, afirmă Alexander Gabuev, de la Institutul Carnegie pentru Pace Internaţională.  

„Acest lucru va permite Chinei să stabilească yuanul ca monedă regională a Eurasiei de Nord, chiar înainte ca acesta să devină complet convertibil pe piaţa valutară”, a mai adăugat Gabuev. Astfel, rezultatele ameninţă să ducă la ceea ce Gabuev numeşte „o balcanizare a sistemului valutar global”, în care nici măcar supremaţia euro şi a dolarului nu este mai presus de dubiu. 

Mai multe pentru tine:
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
William și Kate, divorț iminent? De ce ar face-o moștenitorul pe prințesă atât de nefericită, de fapt?
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii