Cine este Cristian Ghinea, numit ministru al Fondurilor Europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristian Ghinea a fost numit, în noiembrie 2015, consilier de stat pe probleme europene la Cancelaria primului-ministru

Cristian Ghinea, consilier de stat pe probleme europene la Cancelaria primului-ministru, a fost numit în funcţia de ministru al Fondurilor Europene, preşedintele Klaus Iohannis semnând decretul cu propunerea premierului Dacian Cioloş.

„Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat miercuri, 27 aprilie a.c., decretul prin care ia act de demisia din funcţia de Ministru al Fondurilor Europene a doamnei Carmen Aura Răducu. De asemenea, Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat decretul pentru numirea domnului Cristian Ghinea în funcţia de Ministru al Fondurilor Europene“, se arată într-un comunicat de presă ransmis de Administraţia Prezidenţială.

Cine este Cristian Ghinea 

Cristian Ghinea a studiat la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative şi a făcut un master la London School of Economics. După întoarcerea în ţară, a fost printre fondatorii think tankului Centrul Român de Politici Europene. În paralel, a avut o carieră ca publicist scriind pentru „Dilema Veche“, „România Liberă“ şi „Cotidianul“.

Nu a mai activat în presă după ce a fost numit, în noiembrie 2015, consilier de stat pe probleme europene la Cancelaria primului-ministru.

Aura Răducu, ministrul Fondurilor Europene, a demisionat luni, fiind al doilea ministru din Guvernul Cioloş care îşi depune mandatul, după ce Ana Costea, ministrul Muncii, şi-a dat demisia în urmă cu două săptămâni. Premierul Dacian Cioloş a acceptat demisia ministrului Fondurilor Europene. Cauza: performanţa slabă privind atragerea de bani europeni.

Premierul Dacian Cioloş a declarat, luni, la Iaşi, că a avut săptămâna trecută o discuţie cu Aura Răducu, ministrul Fondurilor Europene, şi că au convenit ca aceasta să-şi dea demisia.

„Am avut o discutie săptămâna trecută cu Aura Răducu şi am convenit împreună să luăm această decizie. Apreciez activitatea ei. A pornit într-o activitate dificilă, s-a implicat foarte mult pentru a debloca nişte lucruri înţelenite, însă am convenit împreună că acum, la minister, vreau o nouă etapă şi am acceptat demisia ei“, a spus Cioloş, potrivit News.ro.

„La solicitarea domnului prim-ministru, îmi depun demisia din funcţia de ministru al fondurilor europene“, a anunţat Aura Răducu într-un comunicat de presă

Răducu a făcut o prezentare a obiectivelor pe care şi le-a asumat la preluarea mandatului şi a stadiului realizării fiecăruia dintre ele, precizând că Cioloş este nemulţumit pe realizarea obiectivelor pe termen scurt.

„Având în vedere nemulţumirile domnului prim-ministru legate de obiectivele pe termen scurt privind activitatea mea, la cererea domniei sale, îmi depun demisia din funcţia de ministru al Fondurilor Europene. Regret că nu am avut şansa de a duce la bun sfârşit acţiunile propuse, dar ramân un susţinător al politicii de coeziune, al principiilor europene şi al utilizării cât mai eficiente şi profesioniste a fondurilor europene pentru dezvoltarea economică şi socială a ţării“, a arătat Răducu.

„Mulţumesc mult echipei cu care am venit şi care a depus eforturi în construirea unei noi abordări, precum şi celor care mi-au fost aproape din minister sau din societatea civilă“, a încheiat ministrul.

Mai multe pentru tine:
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă