Chiriţoiu: Ne aşteptăm la o ieftinire a carburanţilor după lansarea aplicaţiei „Monitorul preţurilor carburanţilor”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul Concurenţei a lansat luni „Monitorul preţurilor carburanţilor”, aplicaţie cu ajutorul căreia consumatorii pot afla care sunt benzinăriile cele mai apropiate şi pot vedea dacă le convive sau nu preţul afişat. Aplicaţia priveşte atât benzinele şi motorinele, cât şi GPL sau staţiile de încărcare a maşinilor electrice.

Prezent la conferinţa de lansare, Bogdan Chioriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, a spus că scopul principal este creşterea concurenţei între benzinării şi scăderea preţurilor carburanţilor.

"Am avut o cooperare foarte bună din partea companiilor implicate, ceea ce ne-a uşurat activitatea. Vrem să facem mai uşor pentru conducătorii auto să identifice staţiile din proximitate lor sau de pe traseul lor, care le oferă combustibilul la preţul cel mai mic. Variaţiile de preţ nu sunt mari nici între lanţuri, dar ele există şi există şi între staţiile aceluiaşi lanţ. În timp, acest lucru va duce la o convergenţă a preţurilor în jos, adică cei care practică preţuri mai mari să le reducă cu câteva procente. Vrem să punem o presiune asupra preţului vânzărilor cu amănuntul", a precizat Chiriţoiu.

La sfârşitul lunii decembrie 2018, Consiliul Concurenţei a semnat un contract cu firma Maguay pentru realizarea aplicaţiei, contractul având o valoare de 1,42 milioane de lei.

Cum funcţionează

Monitorul Preţurilor Carburanţilor este valabil atât sub formă de aplicaţie web, cât şi ca aplicaţie mobilă (IOS şi Android) ce poate fi descărcată din App Store şi Google Play şi afişează preţurile pentru carburanţii standard şi premium (benzină şi motorină) practicate în staţiile companiilor OMV Petrom, Mol, Rompetrol, Lukoil, Socar şi Gazprom din întreaga ţară, oferind multiple facilităţi de căutare, sortare şi filtrare a datelor.

Pentru a afla care sunt benzinăriile din apropiere sau care dintre benzinăriile aflate într-un oraş sau pe un anumit traseu au preţuri convenabile, persoana interesată are doar câţiva paşi simpli de urmat.

În primul rând, trebuie accesată pagina www.monitorulpreturilor.info, unde se selectează secţiunea

„Carburanţi auto”.

Aplicaţia va localiza zona în care se află persoana care accesează platforma. 

Apoi, se selectează tipul de carburant: benzină standard, benzină premium, motorină standard, motorină premium, GPL sau încărcare electrică.

Aplicaţia va afişa mai multe filtre de căutare, precum distanţa în jurul locaţiei curente (locul în care se află persoana care a accesat platforma), astfel încât consumatorul o poate alege pe cea mai apropiată.

Consumatorul poate alege însă o anumită zonă, care nu se află în apropierea sa, dar unde ştie că va ajunge, fie că este vorba despre o altă localitate, fie despre o altă zonă din oraşyul sau udeţul în care se află.

Monitorul preţurilor carburanţilor oferă consumatorului şi posibilitatea de a alege un anumit traseu, pentru care poate afla câte şi care sunt benzinăriile, ce preţuri practică şi care sunt distanţele.

Aplicaţia mai oferă posibilitatea de căutare şi în funcţie de serviciile oferite de staţia de comercializare a carburanţilor, precum şi reţeaua de comercializare preferată.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să câștigi la loto fără să plătești prea mult. Secretele știute doar de jucătorii de succes, bazate pe surse reale