Chiriile din marile orașe se scumpesc accelerat înaintea începerii anului universitar

0
Publicat:

Cu două luni înaintea începerii anului universitar piața imobiliară a devenit agitată din cauza cererii mari venite din partea studenților și a părinților acestora, ceea ce a crescut considerabil chiriile.

Cererea pentru locuințe de închiriat a crescut vertiginos încă din luna august

În luna august a acestui an interacțiunile între chiriași și cei care publică anunțuri de închiriere au crescut cu 10% față de aceeași perioadă a anului trecut și cu 23% comparativ cu luna precedentă.

Prețurile solicitate pentru chiriile din cele 10 orașe analizate, orașele cu cele mai multe anunțuri, au înregistrat o creștere de 14% de la un an la altul (august 2024 vs. august 2023). În raport cu luna anterioară, prețurile au rămas aproape la același nivel, cu o creștere minoră de doar 1%.

Conform datelor colectate de pe platforma noastră, prețurile chiriilor continuă să crească de la un an la altul, deși variațiile lunare sunt relativ mici. În același timp, observăm o creștere a interacțiunilor între chiriași și proprietari, influențată și de perioada de vârf pentru închirieri, care are loc în lunile august și septembrie, când cererea atinge un nivel ridicat, peste 50% fiind generată de studenți în căutare de locuințe”, a declarat Răzvan Ceapă, Head of Operations Storia & OLX Imobiliare.

Cum au evoluat prețurile chiriilor în București 

Comparativ cu anul trecut, prețurile medii pentru chiriile din București au înregistrat o creștere de 16%. În august 2024, o garsonieră a avut un preț mediu de 363 euro/lună, un apartament cu două camere s-a închiriat cu 578 euro/lună, iar un apartament cu trei camere a ajuns la un preț mediu de 768 euro/lună. Cele mai mari creșteri de prețuri au fost în Sectorul 1 pentru apartamentele cu trei camere (+29% în august 2024 față de august 2023), în timp ce cele mai mici creșteri au fost în Sectorul 3 pentru garsoniere (+8%). Față de luna trecută, în luna august, singurele sectoare în care s-au înregistrat scăderi au fost Sectorul 5 și Sectorul 1, cu o scădere de -3% în Sectorul 5 pentru garsoniere și în Sectorul 1 pentru apartamentele cu două camere.

În august 2024, prețurile medii ale chiriilor din București au variat semnificativ între sectoare. În Sectorul 1, cel mai scump sector, chiria pentru o garsonieră a fost în medie de 441 euro/lună, un apartament cu două camere a ajuns la 658 euro/lună, iar unul cu trei camere la 996 euro/lună. În contrast, cele mai accesibile prețuri s-au înregistrat în Sectorul 5, unde o garsonieră s-a închiriat cu 340 euro/lună, un apartament cu două camere cu 543 euro/lună, iar unul cu trei camere cu 676 euro/lună.

Astfel, chiriile medii pentru o garsonieră s-au încadrat între 340 euro (în Sectorul 5) și 441 euro (Sectorul 1). Prețurile medii de închiriere pentru apartamentele cu două camere s-au aflat între 486 de euro (Sectorul 4) și 658 de euro (Sectorul 1). Apartamentele cu trei camere au avut prețuri medii de închiriere cuprinse între 550 euro (Sectorul 6) și 996 de euro (sectorul 1).

Cea mai mare creștere de la un an la altul, la categoria prețurilor medii de închiriere, s-a înregistrat în Oradea, unde prețurile garsonierelor au înregistrat o creștere de 39%. Cea mai mare creștere de la o lună la alta (august 2024 vs. iulie 2024) a fost de 9% la garsonierele din Timișoara.

CLUJ-NAPOCA

Comparativ cu anul anterior, prețurile medii solicitate pentru închirierea garsonierelor au crescut cu 15% și cele ale apartamentelor cu două camere cu 9%, în timp ce prețurile medii pentru apartamentele cu trei camere au rămas constante. Astfel, în luna august 2024, prețul mediu de închiriere al garsonierelor a fost de 400 de euro, în timp ce apartamentele cu două camere s-au închiriat, în medie, cu 600 de euro, iar apartamentele cu trei camere s-au închiriat cu un preț mediu de 700 de euro.

IAȘI

În Iași, chiriile au înregistrat creșteri semnificative în august 2024 comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, cele mai mari fiind pentru garsoniere (+21%) și apartamente cu două camere (+13%). Prețurile pentru apartamentele cu trei camere au crescut, în medie, cu 4%. Astfel, prețul mediu pentru o garsonieră a fost de 342 euro/lună, pentru un apartament cu două camere - 450 euro/lună, iar pentru un apartament cu trei camere - 522 euro/lună.

BRAȘOV

În Brașov, prețurile medii ale chiriilor au crescut semnificativ în august 2024 comparativ cu august 2023. Cele mai mari creșteri au fost pentru garsoniere (+17%), urmate de apartamentele cu două camere, care au înregistrat o creștere de 11%. În luna august, chiria medie pentru o garsonieră a fost de 350 euro/lună, pentru un apartament cu două camere de 500 euro/lună, iar pentru un apartament cu trei camere de 618 euro/lună.

CONSTANȚA

În august 2024, prețurile medii ale chiriilor au crescut cu 16% pentru garsoniere, cu 23% pentru apartamentele cu două camere și cu 2% pentru cele cu trei camere, comparativ cu luna august a anului precedent. Prețurile medii de închiriere au fost de 324 de euro pentru garsoniere, 500 de euro pentru apartamentele cu două camere și 665 de euro pentru apartamentele cu trei camere.

TIMIȘOARA

În Timișoara, în luna august a acestui an, chiriile au înregistrat creșteri de 12% pentru garsoniere și 11% pentru apartamentele cu trei camere, în timp ce prețurile pentru apartamentele cu două camere au rămas constante față de aceeași perioadă a anului trecut. Astfel, prețurile medii de cerere au ajuns la 280 de euro pe lună pentru garsoniere, 400 de euro pentru apartamentele cu două camere și 500 de euro pentru apartamentele cu trei camere.

SIBIU

În Sibiu, în luna august 2024, prețurile medii de închiriere au crescut cu 20% pentru garsoniere, cu 14% pentru apartamentele cu două camere și cu 4% pentru cele cu trei camere, față de aceeași perioadă a anului trecut. În august 2024, chiriașii au plătit, în medie, 300 de euro pentru închirierea unei garsoniere, 400 de euro pentru un apartament cu două camere și 500 de euro pentru un apartament cu trei camere.

ORADEA

În Oradea, prețurile de închiriere pentru luna august 2024 au înregistrat creșteri semnificative față de aceeași lună a anului trecut: +39% pentru garsoniere, +14% pentru apartamentele cu două camere și +25% pentru cele cu trei camere. Astfel, chiriașii au plătit în medie 250 de euro pentru o garsonieră, 400 de euro pentru un apartament cu două camere și 500 de euro pentru unul cu trei camere.

CRAIOVA

În luna august, prețurile medii de închiriere au ajuns la 297 de euro pentru garsoniere, 400 de euro pentru apartamentele cu două camere și 500 de euro pentru apartamentele cu trei camere, înregistrând creșteri de 19%, 14% și, respectiv, 18% față de aceeași lună a anului trecut.

ARAD

În august 2024, prețurile medii ale chiriilor au crescut cu 18% pentru garsoniere, cu 6% pentru apartamentele cu două camere și cu 23% pentru apartamentele cu trei camere. Astfel, în Arad, chiriașii au plătit un preț mediu de 218 euro pentru închirierea unei garsoniere, 350 de euro pentru un apartament cu două camere și 490 de euro pentru unul cu trei camere.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Povestea Sabinei, tânăra care și-a închis afacerea și a decis să plece din țară: „Nu de bani e problema, am mașină și apartament”