China General Nuclear, compania care urma să realizeze Reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă, va investi zeci de miliarde de euro în Marea Britanie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Costul realizării Reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă este de 6,5 miliarde de euro, dar cu dobânzi şi comisioane va depăşi 10 miliarde de euro

Compania China General Nuclear Power Corp (CGN), investitorul selectat să realizeze Reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă împreună cu compania de stat Nuclearelectrica, va investi zeci de miliarde de euro în centrale atomice din Marea Britanie.

Anunţul a fost făcut de către premierul David Cameron, cu ocazia vizitei în Marea Britanie a preşedintelui Chinei Xi Jinping.

Astfel, compania General Nuclear Corporation va achiziţiona o treime din acţiunile centralei nucleare din Hinkley Point, construită de grupul francez EDF. Proiectul are costuri de 28 de miliarde de dolari.

De asemenea, CGN va deţine o participaţie de două-treimi în centrala nucleară Bradwell, situată în apropiere de Londra, unde va fi instalat un reactor chinez, şi o cincime din acţiunile centralei de la Sizewell, echipată de grupul Areva.

CGN a fost selectată de către Nuclearelectrica în urmă cu un an pentru realizarea unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă, grupul chinez urmând să deţină „majoritatea“ acţiunilor la compania mixtă care va construi efectiv reactoarele. Proiectul de la Cernavodă are costuri totale de 6,5 miliarde de euro, dar are nevoie, ca şi cel de la Hinkley Point, de ajutoare de stat pentru a fi rentabil.

Valoarea totală a contractelor parafate de către China şi Marea Britanie se ridică la 40 de miliarde de lire sterline, echivalent a 55 de miliarde de euro sau 62 de miliarde de dolari.

Mai multe pentru tine:
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă, dar mulți nu reușesc
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Furia unei românce care își ia la serviciu mâncare la pachet. „A deschis caserola, a luat pieptul și a pus-o înapoi în frigider”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"