CFR Călători transmite recomandări pentru sărbători: „Alegeți toate trenurile, nu doar cele de la orele de vârf”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

CFR Călători recomandă turiştilor care vor să ajungă în staţiunile de pe Valea Prahovei, dar şi la alte destinaţii, să achiziţioneze bilete atât la trenurile Interregio, cât şi la trenurile Regio înscrise în circulaţie şi care dispun de locuri libere, nu doar la trenurile Interregio de la orele de vârf.

CFR emite recomdări pentru perioada sărbătorilor Foto: Shutterstock

În contextul acestor zile libere prilejuite de sărbătorile de iarnă, pentru evitarea aglomeraţiei şi epuizarea locurilor la anumite trenuri spre/dinspre Valea Prahovei, precum şi spre/dinspre alte destinaţii turistice, CFR Călători recomandă turiştilor să aleagă pentru destinaţia lor atât trenurile Interregio, cât şi trenurile Regio înscrise în circulaţie şi care dispun de locuri libere, nu doar trenurile Interregio de la orele de vârf”, se arată într-un comunicat al companiei, postat pe site-ul oficial. 

Operatorul feroviar atrage atenţia călătorilor să îşi achiziţioneze biletele din timp, astfel încât compania să îşi poată dimensiona cât mai bine capacitatea de transport.

Deşi achiziţiile online de bilete pot fi făcute până la ora de plecare a trenului din staţie, în funcţie de numărul de locuri disponibile, este bine ca biletele să fie cumpărate din timp, astfel încât CFR Călători să îşi dimensioneze cât mai bine capacitatea de transport, având în vedere că în această perioadă are deja în circulaţie tot parcul activ de material rulant”, menţionează CFR Călători, în cadrul comunicatului oficial.

Biletele în trafic intern pot fi achiziţionate cu anticipaţie, utilizând următoarele canale de vânzare: online de pe www.cfrcalatori.ro; din aplicaţia mobilă „CFR Călători bilete online” (disponibilă în Google Play, App Store şi Huawei AppGallery); de la automatele de vânzare bilete din gări; de la casele de bilete din gări.

"Înainte de urcarea în tren, recomandăm călătorilor să se asigure că au bilet de călătorie, pentru evitarea taxării suplimentare în tren, corespunzătoare rangului de tren şi zonei kilometrice şi/sau suportarea costurilor amenzii conform reglementărilor în vigoare", mai subliniază CFR Călători. 

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!