CFR schimbă regulile de rezervare a locurilor în tren. Biletele se vând pe principiul: un loc liber, un loc ocupat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

CFR Călători anunţă că modifică regulile de rezervare a locurilor în trenuri pentru asigurarea protecţiei călătorilor pe perioada stării de urgenţă.

Pentru combaterea răspândirii infecţiei cu Covid-19 şi pentru protecţia, siguranţa şi securitatea călătorilor şi a personalului propriu, CFR Călători a decis să ia măsuri pentru a asigura spaţiu între pasageri, în trenuri. Se va aplica regula – un loc liber, un loc ocupat – astfel încât pasagerii să stea dispersaţi într-un vagon. Acelaşi principiu se aplică şi în cazul vagoanelor de dormit sau cuşetă.

Personalul de tren a fost instruit să avizeze şi să îndrume călătorii care stau pe locuri alăturate, pe locurile libere pentru a respecta distanţa minimă recomandată.

Pentru trenurile cu potenţial de aglomerare (navetă), CFR Călători a suplimentat deja numărul de vagoane cu 25. În plus, alte 25 de vagoane vor fi introduse în compunerea trenurilor care circulă mâine.

Facem apel la toţi pasagerii să respecte regulile de igienă şi comportament emise de Ministerul Sănătăţii şi autorităţile abilitate, în vederea restrângerii răspândirii infecţiei cu Covid-19 şi a efectelor acesteia pe teritoriul ţării noastre.

Pentru protecţia călătorilor şi a personalului propriu, vă rugăm respectaţi regulile, fiţi responsabili şi evitaţi deplasarea dacă vă simţiţi rău, aveţi febră, prezentaţi simptomele infecţiei cu COVID 19.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui