CFR Marfă a organizat primul transport pe calea ferată a 20 de TIR-uri VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primul tren încărcat cu TIR-uri care traversează România şi face legătura între Suceava şi Bulgaria a plecat din staţia Dorneşti la ora 0:38 şi va ajunge în localitatea Ruse la ora 16:00. Transportul vizează eliminarea traficului greu de pe şoselele din România.

CFR Marfă a organizat primul transport de tip RoLa, în cadrul programului finanţat de Administraţia Fondului pentru Mediu, pe ruta Dorneşti-Giurgiu Nord Fr.- Ruse şi retur. 

Transporturile tip Ro-La vor fi efectuate în trenuri complete formate din maxim 20 de vagoane specializate pe care vor fi încărcate 20 de autovehicule rutiere (TIR). 

Autovehiculele vor fi expediate dinspre Ucraina către Bulgaria, Grecia sau Turcia, pe durata transportului feroviar şoferii acestora vor însoţi camioanele şi vor fi transportaţi în vagoane cuşetă aparţinand CFR Marfă. 

“După eforturile depuse în obţinerea de subvenţii destinate transporturilor Ro-La ne impunem continuitate în oferirea acestui serviciu şi relaţii de afaceri stabile cu partenerii noştri, atat din punct de vedere economic cat şi al aportului pe care îl aducem la mai buna protecţie a mediului înconjurător şi la decongestionarea drumurilor”, a declarat Marinică Voicu, director general al CFR Marfă.

În data de 6 iulie 2018 Administraţia Fondului pentru Mediu a anunţat aprobarea proiectului de finanţare depus de CFR Marfă în cadrul “Programului vizând transporturile de tip RO-LA”, fiind primul beneficiar al acestui program. CFR Marfă deţine 160 de vagoane specializate pentru transportul TIR-urilor pe calea ferată şi este singurul operator feroviar de marfă din Romania care are în proprietate astfel de vagoane, realizand anterior transporturi de acest fel pe relaţia Wels (Austria) – Glogovaţ (Arad).

Mai multe pentru tine:
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor