CFR a reparat anul acesta 100 de km de cale ferată, iar pentru 2022 îşi propune să repare cel puţin dublu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă Adevărul

CFR va reînnoi anul acesta 100 de km de cale ferată, faţă de 38 de km în 2020 şi estimează pentru 2022 dublarea numărului de kilometri reparaţi/reînnoiţi, a transmis directorul general al CFR SA, Ioan Pintea.

„Sigur, ştim foarte bine că de peste 30 de ani infrastructura feroviară şi sistemul feroviar în ansamblul lui a trecut printr-o subfinanţare cronică care desigur că acum se şi vede. Practic, se văd rezultatele acestei lipse de finanţare perpetue din ultimii 30 de ani. Aş putea să vă dau doar un simplu indicator. În anii de dinainte de Revoluţie se făceau între 600 şi 800 de km de reparaţie capitală a suprastructurii căii pe an.

Din nefericire, după Revoluţie aceste valori au scăzut foarte tare, chiar au fost doi ani consecutivi, în 2008 şi 2009 în care n-am putut să realizăm niciun kilometru de reparaţie capitală a suprastructurii căii.", a spus Ioan Pintea, la o dezbatere organizată de DC News Media Group, cu tema „Anul european al căilor ferate în România: este nevoie de un Pact Naţional pe Transporturi Feroviare?", informează Agerpres.

Potrivit reprezentantului CFR, din acest motiv personalul din ramura de întreţinere şi reparaţie a căii a fost obligat să instituie măsuri de natură restrictivă asupra parametrilor de circulaţie şi asta se vede în primul rând asupra vitezei de deplasare a trenurilor. 

Ioan Pintea a precizat că în ultimii doi ani a demarat un program investiţional „fără precedent”, încercând să rezolve principalele probleme ale infrastructurii feroviare.

Potrivit sursei citate, investiţiile au fost orientate cu predilecţie în a recupera restanţele la reparaţii capitale, reuşind însă să achiziţioneze şi un tren de lucru de mare performanţă pentru reînnoirea căii ferate.

„Dacă în ultimii mai bine de 10 ani era o medie de 12 - 14 - 16 kilometri de reînnoire pe an, în 2020 am reuşit să facem vreo 38, iar în 2021 depăşim 100 de kilometri. Sigur, este că puţin, dar dacă menţinem acest trend şi beneficiem de o finanţare corespunzătoare din partea proprietarului infrastructurii, la anul ne propunem să depăşim 200 de kilometri şi probabil în 3, 4 ani ajungem la o medie de 500, 600, 700, poate chiar 800 de km de reînnoire. 

Doar aşa văd eu un reviriment al infrastructurii feroviare şi cred că al sistemului feroviar pe cale de consecinţă investind şi determinând factorii decidenţi ai statului să îşi întoarcă faţa către calea ferată şi să aloce resursele minimale pentru a investi şi a putea să readucem calea ferată cel puţin la parametrii care existau acum 30 de ani. 

Desigur că acesta nu este de ajuns, trebuie să şi dezvoltăm, să modernizăm infrastructura, să creştem şi mai mult vitezele de circulaţie astfel încât România să se poată integra în spaţiul european unic", a afirmat şeful CFR SA.

Pintea a susţinut că în prezent viteza de circulaţie este la 80% faţă de cea precedentă, menţionând că România nu a avut niciodată infrastructură pentru viteze mari, nici măcar de viteze sporite. Vitezele maxime pe porţiuni scurte, gen Bucureşti - Constanţa şi Bucureşti - Craiova atingeau până la 140 de km pe oră. Acum modernizările se fac pentru viteze de până la 160 de km pe oră.

De asemenea, directorul general al CFR SA a menţionat că valoarea investiţiilor realizate de România în ultimii 20 de ani în modernizarea infrastructurii feroviare se ridică la 5,5 miliarde de euro, majoritatea din fonduri europene. 

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Când a murit, de fapt, Jeffrey Epstein. Cauza morții magnatului pedofil n-ar fi fost sinucidere. Dezvăluiri care răstoarnă ancheta în SUA
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!