Celulă de criză la BNR după primul tur al alegerilor prezidențiale. Isărescu: „A venit ministrul de Finanțe aici, am discutat și s-au găsit soluții”

0
Publicat:

Banca Națională a intervenit în ziua de după primul turul al alegerilor prezidențiale „cu sume mari, chiar foarte mari”, a declarat marți, Mugur Isărescu, la prezentarea Raportului privind inflația, precizând că „erau și sume mari de plăți de pensii în acea perioadă”.

BNR a format o celulă de criză pentru a ține în frâu cursul valutar, a spus Mugur Isărescu

„În aceste condiții, a adăugat el, cursul de sub 5 lei era imposibil de apărat, nu numai datorită pierderii de rezervă, cum spuneți dumneavoastră. Deși noi nu pierdem din rezervă. Schimbăm o parte din rezervă cu lei, vindem valută și cumpărăm lei de pe piață. Și, pe lângă curs, BNR mai trebuie să gestioneze și probleme de finanțare sau cele legate de cheltuielile publice și de plățile din economie”, a spus Isărescu, potrivit Hotnews

A venit ministrul de Finanțe aici, am discutat și s-au găsit soluții. S-a limitat o depreciere mai mare a cursului. În situații din astea, peste ieșirea de capital se așează și capitaluri speculative. Dar noi am asigurat și lichiditatea în piață pentru a se face plățile bugetare, pentru că erau și sume mari de plăți de pensii în acea perioadă. Oricum, cursul nu putea să mai fie păstrat”, crede șeful Băncii Centrale.

Cred că ar fi dat mult mai rău ca el să se fi rupt chiar în pragul turului al doilea și mai ales între timp să apară dificultăți și în ceea ce privește onorarea unor plăți publice”, a adăugat guvernatorul BNR, precizând că la nivelul BNR s-a format o celulă de criză pentru remedierea problemelor.

Reamintim că, în premieră, Banca Națională a României a anunțat marți, 6 mai, un curs de 5,03 lei pentru un euro. Ulterior leul s-a depreciat câteva zile la rând, după care a revenit în proximitatea pragului de 5 lei/euro.

BNR a cheltuit 6 miliarde de euro pentru a atenua deprecierea leului

Analiștii de la Erste estimau, la 11 martie, că BNR a cheltuit șase miliarde de euro pentru a atenua deprecierea leului, pe fondul instabilității politice, ceea ce reprezintă circa 10% din totalul rezervei valutare.

Analiștii de la Erste estimează că Banca Națională a cheltuit circa șase miliarde de euro, pentru a ține sub control cursul de schimb. Suma înainte de Erste reprezintă circa 10% din totalul rezervei valutare. La sfârșitul lunii martie, rezervele valutare erau de 62 de miliarde de euro.

Specialiștii amintesc că rezultatele de la primul tur al alegerilor prezidențiale au dus la demisia premierului. „Ca răspuns, leul românesc a depășit nivelul țintă al băncii centrale, de 5 lei pentru un euro. În ultima săptămână, BNR a cheltuit probabil aproximativ 6 miliarde de euro din rezervele sale valutare pentru a susține leul. Nivelul critic actual pentru BNR pare a fi acum 5,15, leul stabilizându-se la aproximativ 5,12, ceea ce înseamnă o depreciere de aproximativ 2,8% față de săptămâna precedentă”, se arată într-o notă Erste, citată de Biziday.

Moneda europeană s-a apreciat puternic în raport cu leul, săptămâna trecută, după victoria lui George Simion în primul tur al alegerilor prezidențiale. Marți, 6 mai, euro a trecut pentru prima oară pragul de 5 lei, iar pe 8 mai a ajuns la cel mai mare nivel din istorie, pentru ca apoi să mai scadă puțin.

În primele zile după primul tur ale alegerilor prezidențiale, Erste estima că BNR va apăra pragul de 5,1 lei pe euro ca noua linie în nisip, față de cel de 4,98 de până în alegeri, însă acesta a fost depășit începând cu ședințele de miercuri – la fixingul BNR de miercuri euro a atins 5,1222 lei, dar apoi a coborât la 5,0993 lei luni.

Mai multe pentru tine:
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie