Ceasurile de lux, investiţii sentimentale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel mai scump ceas comandat pentru România, de 230.000 de euro, va ajunge în ţară peste o lună

ci pentru că numai cei bogaţi pot visa la mărcile "haute horologerie" sau "high-end". Cu toate acestea, piaţa ceasurilor de lux este în creştere. Iar în perioada Sărbătorilor de iarnă, vânzările la astfel de obiecte se dublează faţă de o lună normală. "Noi existăm din 1994, de 12 ani. Pot spune că această evoluţie era de aşteptat, mai ales că în întreaga lume piaţa este într-o expansiune deosebită. Se poate vorbi de creşteri de 20-30% la nivel general, iar acest lucru se simte şi la noi. În trei ani, cifra noastră de afaceri s-a dublat şi a ajuns la peste 2 milioane de euro. şi asta pentru că produsele de lux constituie un stimulent real pentru cei care apreciază acest lucru şi este un domeniu din ce în ce mai atractiv. Noi vindem peste 30 de ceasuri high-end pe lună", spune Adrian Stoican, director al "Helvetansa", unul dintre cei patru mari jucători de pe piaţă, printre care "Galt", "Micri Gold" şi "Cellini".
Un ceas creat pentru Bucureşti
Firma lui importă 12 nume mari dintre producătorii internaţionali de ceasuri ca Vacheron Constantin, Piaget, Jaeger-Lecoultre, Audemars Piguet şi Baume et Mercier. Dar cel mai scump ceas comandat de Helvetansa este marca Piaget, modelul Tourbillon Relatif. Acesta valorează 230.000 de euro şi este dorit de un om de afaceri român. Este unul dintre cele doar 20 de astfel de modele care vor fi produse la nivel mondial de Piaget. Tourbillon Relatif a fost lansat abia în aprilie la Salonul de la Geneva. "Numai asamblarea acestuia de un singur ceasornicar durează o săptămână. Este mai uşor să înţelegi de ce o maşină sau o casă costă atât de mult. Aceste ceasuri însă înglobează o sumă impresionantă de elemente care le fac valoroase. Sunt sute de ore destinate fabricării, sunt oameni în care investeşti, materiale, concept. Aceste ceasuri sunt opere de artă", afirmă Adrian Stoican. Pentru Tourbillon Relatif, viitorul proprietar are de aşteptat cam până în luna ianuarie. Însă, până atunci, cel mai scump ceas vândut în România rămâne un Audemars Piguet, în valoare de 80.000 de euro. Este un unicat special creat pentru România. Mai exact pentru Bucureşti şi poartă numele de "Ecuaţia timpului". Ce face acest ceas atât de valoros? Arată ora exactă, dar nu oricum, ci special calculată pentru capitala României. "Bucureştiul se află pe un anumit meridian şi pe o anumită paralelă. Soarele răsare şi apune aici la o anumită oră şi trece prin dreptul meridianului la ora 12:00. Numai că nu este ora 12 fix, ci 12:16 minute", explică Stoican.
Ceasurile de peste 1 milion de euro, neaccesibile românilor
Cu toate acestea, există şi ceasuri care depăşesc 1 milion de euro. Însă Adrian Stoican spune că acestea nu vor fi curând accesibile românilor. Pentru multe dintre acestea doritorul poate aştepta şi ani de zile până când îşi va putea etala la mâna stângă "bijuteria". "Apare ideea, de cele mai multe ori prezentată la Saloanele de la Geneva şi Bassel, apoi intri pe lista de rezervări şi trebuie aşteptat mult pentru că astfel de ceasuri se manufacturează foarte greu. Dar o astfel de investiţie este de cele mai multe ori una sentimentală, în istorie", adaugă Stoican. În materie de ceasuri high-end, cele mai căutate acum sunt cele din aur roz şi aur alb, dar mai ales cele asociate cu maşini de lux. şi asta pentru că cine are un Ferrari sau un Bentley nu poate purta orice fel de ceas, ci unul special creat pentru autoturismul său. Aşa că Bentley şi-a unit numele cu Breitling, Aston Martin cu Jaeger-LeCoultre, Mercedes-McLaren cu TAG-Heuer, Maserati cu Audemars Piguet, Ferrari cu Panerai şi Bugatti cu Parmigiani. "De ceva vreme se caută foarte mult cele asociate cu personalităţi din Formula 1. Până de curând în top era ceasul Juan Pablo Montoya, care nu se mai găseşte în magazine şi se vinde în cercuri restrânse cu 20-30% mai scump decât preţul original. Acum este şi ceasul Barichello, pentru care stau la rând cinci persoane pentru că este încă în faza de producţie", spune Adrian Stoican.
"Oamenii cercetează piaţa întâi"
Modelul Juan Pablo Montoya este creat de Audemars Piguet, este din aur roz, iar în întreaga lume au fost produse doar 500 de exemplare. Preţul iniţial era undeva în jurul a 25.000 de euro. Ceasurile de lux au existat în România încă din perioada interbelică. Însă la acea vreme, aceste obiecte erau apanajul unui cerc mult mai restrâns. "În ultima perioadă, pasiunea pentru ceasuri este din ce în ce mai răspândită. Iar de 7-8 ani a început să se simtă şi la cereri. Lucrurile evoluează. Este adevărat că nu atât de galopant ca acum 5-6 ani, când era o dorinţă mult mai mare de a avea lucuri noi. Acum piaţa se aşază. Oamenii au început să cunoască şi nu se mai aruncă să plătească foarte mulţi bani pe ceva. Cercetează piaţa întâi. Să vedem ce trebuie cumpărat, însă nu se poate spune că românii, la nivel general, au devenit mult mai interesaţi de ceasurile de lux", spune Bogdan Aanicăi, reprezentant al "Micri Gold". El estimează că abia peste 20 de ani se va putea vorbi de o schimbare în acest sens. Dar, dacă este vorba numai de cei cu putere financiară, este posibil ca într-un an sau doi creşterea cererii să fie semnificativă. "Dar pentru asta trebuie şi oferta noastră să fie pe măsură, dar şi deschiderea potenţialilor clienţi să fie mult mai mare. Nu există cursuri care să te înveţe să-ţi cumperi un ceas", explică Bogdan Aanicăi.

Precizie elveţiană
După succesul raportat în 2004, şi anul trecut exportul de ceasuri elveţiene a înregistrat un nou record, cu vânzări de aproape 12 miliarde şi jumătate de franci elveţieni, faţă de două miliarde cât totalizau în anul 2000. Creşterea cererii pentru ceasurile elveţiene s-a accelerat încă din 2003 şi a rămas la un nivel foarte ridicat şi în 2005. Anul trecut au fost la mare căutare cele fabricate din aur de 18 karate, ale căror vânzări au crescut cu 17% şi au totalizat 3,3 miliarde de franci elveţieni. Dar cele din oţel inoxidabil sunt încă pe locul întâi. Vânzările la aceste ceasuri au ajuns, în 2005, la 4,9 miliarde de franci elveţieni, cu 13 milioane de unităţi exportate. Ceea ce înseamnă că mai mult de unul din două ceasuri exportate din Elveţia este fabricat din oţel.

Vedetele se orientează
Omul de afaceri Gheorghe Copos este pasionat de ceasurile "Patek Philippe". Altfel nu le-ar fi trecut în declaraţia sa de avere pe vremea când ocupa încă locul de vicepremier. Patronul clubului de fotbal Rapid are trei astfel de "bijuterii". Toate valorează în total 55.000 de euro.

Un cadou pe care l-a primit de la soţul ei, la naşterea primului lor copil. Pentru Andreea Esca, ceasul Cartier Tank Francaise are o valoare sentimentală. "Mie îmi plac foarte mult ceasurile, dar cel mai mult îmi plac cele haioase, nostime ca Mandarina Duck", povesteşte ea. "Mai am un ceas Cartier Divan pe care l-am primit tot de la soţul meu la naşterea celui de-al doilea copil. Dar primul este preferatul meu", adaugă ea.

Andreea Raicu are multe ceasuri, însă acum preferatul ei este un Rolex Daytona. "Pentru mine, un ceas este o bijuterie. Are o valoare sentimentală. Eu nu le cumpăr în funcţie de valoare sau tendinţe, ci în funcţie de aspect", spune ea. "Dacă nu aş avea ceas, m-aş simţi dezorientată", adaugă Andreea Raicu.

Gigi Becali, este posesorul unui ceas Audemars Piguet Royal Oak, cronograf, din aur masiv. Patronul echipei de fotbal Steaua a renunţat la Rolexul de aur pentru acest Audemars Piguet care are minutarul şi unele componente din aur de 18 karate, iar pe coronament are sculptate safire.