Ce trebuie să facă consumatorii pentru a primi gaze şi energie electrică la preţ plafonat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consumatorii casnici pot beneficia de preţul plafonat la energie electrică şi gaze naturale dacă se întorc la piaţa reglementată, în caz că s-au mutat la piaţa concurenţială. Furnizorii au obligaţia să îi informeze.

Aplicaţia prin care poţi compara ofertele la curent şi gaze

Începând cu 1 martie 2019, preţurile la energie electrică şi gaze naturale vor fi plafonate până în iulie 2022, respectiv februarie 2022. De aceste preţuri plafonate vor beneficia însă doar clienţii finali casnici care primesc energie electrică şi gaze în regim reglementat, nu şi cei din piaţa concurenţială.

Cei care s-au mutat către piaţa concurenţială au posibilitatea de a reveni pe piaţa reglementată, în situaţia în care consideră că este mai avantajos.

Sunt circa două milioane de contracte pe piaţa concurenţială, pe care activează circa 100 de firme, după ce furnizorii de energie au dus în ultima perioadă o campanie agresivă de atragere a clienţilor cu preţuri mai mici.

Pe piaţa concurenţială de gaze naturale, numărul este mai mic, de până în 100.000.

Ce trebuie să facă clientul de energie electrică

În prezent, clientul casnic de energie electrică care doreşte să revină din piaţa concurenţială la serviciul universal se va adresa furnizorilor de ultima instanţă din zona sa de reţea, având asigurat preţul avizat de ANRE.

Ce trebuie să facă clientul de gaze naturale

Clientul casnic are dreptul să revină la furnizarea reglementată şi se poate adresa furnizorului care are această obligaţie, în vederea încheierii unui contract aferent furnizării gazelor naturale în regim reglementat la preţul de furnizare aprobat de ANRE.

Pentru a afla care este furnizorul de gaze naturale care are obligaţia să îi asigure furnizarea gazelor naturale în regim reglementat, clientul casnic se poate adresa furnizorului actual, care are obligaţia să îl informeze în acest sens. Preţurile la care se realizează furnizarea gazelor naturale în regim reglementat sunt aprobate de ANRE, diferenţiat pentru fiecare furnizor si pentru fiecare categorie de clienţi stabilită în funcţie de modul de racordare la un obiectiv din sectorul gazelor naturale şi de consumul anual, şi sunt publicate de către fiecare furnizor pe pagina proprie de internet.

Ce trebuie să facă furnizorul                                                                                                          

Furnizorii trebuie să întreprindă următoarele măsuri:

a) să afişeze, în termen de maximum 2 zile, pe pagina principală a propriului site, la un loc vizibil, un anunţ având următorul conţinut: „Clienţii casnici care şi-au exercitat dreptul de eligibilitate au dreptul să revină la furnizarea reglementată”;

b) să pună la dispoziţia clienţilor casnici la care furnizarea gazelor naturale se efectuează în regim concurenţial, prin intermediul facturii şi/sau a documentelor anexate acesteia, informaţii cu privire la dreptul clienţilor casnici de a reveni la furnizare reglementată şi operatorul economic, titular al licenţei de furnizare, care are obligaţia să desfăşoare activitatea de furnizare reglementată la locul lor de consum.

c) în cazul în care asigură şi furnizarea gazelor naturale în regim reglementat, au obligaţia de a pune la dispoziţie, prin intermediul facturii şi/sau a documentelor anexate acesteia, informaţii cu privire la preţul reglementat aprobat de către ANRE pentru clienţii casnici racordaţi la sistemul de distribuţie operat de companie sau de către operatorul economic afiliat.

Totodată, la solicitarea clientului casnic care şi-a exercitat dreptul de eligibilitate, au obligaţia să-l informeze cu privire la furnizorul care are obligaţia să desfăşoare activitatea de furnizare reglementată la locul lui de consum.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”