Ce soluţii au autorităţile în privinţa liberalizării gazelor: o scumpire de 10% din vară, în locul uneia de 17% din aprilie, aşa cum ceruse FMI

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Niculae Havrileţ, şeful ANRE, crede că intrarea în producţie a zăcămintelor din Marea Neagră va duce la ieftinirea gazelor

Propunerea Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) şi a Guvernului va fi ca preţul gazelor pentru populaţie să ajungă la 58 de lei pe MWh de la 1 iulie, a declarat, luni, Niculae Havrileţ, preşedintele instituţiei. Astfel, preţul gazelor va urca cu aproximativ 10%, faţă de 17%, cât propusese Fondul Monetar Internaţional (FMI).

„Este o propunere de 58 de lei pe MWh, faţă de 53,3 lei pe MWh cât este acum. Aceasta va fi propunerea noastră, împreună cu Guvernul. Va rămâne până la 1 aprilie anul viitor. Noi am solicitat să nu mai facem majorări trimestrial, pentru că este greu, complicat de calculat“, a spus Havrileţ, prezent la un forum pe teme de energie, potrivit Agerpres.ro.

Acesta a subliniat că preţul gazelor ar putea scădea odată cu intrarea în consum a gazelor din Marea Neagră. „Noi considerăm că preţul gazului va scădea odată cu accederea în consum a cantităţilor din Marea Neagră“, a mai spus Havrileţ.

Liberalizarea gazelor pentru populaţie a fost una dintre cauzele pentru care Guvernul nu a convenit cu delegaţia FMI o scrisoare de intenţie la ultima misiune a acesteia, cealaltă problemă fiind restructurarea sectorului de producţie a energiei pe bază de cărbune. 

Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Comisia Europeană (CE) au cerut Guvernului să crească de la 1 aprilie pentru populaţie şi centrale de energie termică (CET-uri) de la 53,3 lei MWh la 62 lei MWh.

Executivul a respins solicitarea, considerând-o nesustenabilă, cu argumentul că populaţia şi CET-urile nu pot suporta o astfel de creştere din aprilie, iar astfel s-ar acumula noi datorii.

„Legat de problema gazelor pentru populaţie, lucrurile sunt oarecum destul de clare. Noi am spus că populaţia nu poate suporta creşteri foarte mari şi imediate aşa cum ne-au fost solicitate. Am propus de la 1 iunie sau 1 iulie un preţ cu mult sub cel cerut de FMI, de la care nu cred că vom putea da înapoi, deci nu întrevăd nicio altă variantă de înţelegere în afară de cea propusă de noi deja“, a declarat astăzi şi Andrei Gerea, ministrul Energiei.

Piaţa de gaze a fost liberalizată pentru companii în 1 ianuarie 2014, astfel că în prezent doar populaţia mai primeşte gaze la preţuri reglementate.

Mai puteţi citi:

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate