Ce rişti dacă îţi instalezi acasă un amplificator de semnal GSM

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În contextul pandemiei de COVID-19 şi pe fondul distanţării sociale şi a intensificării utilizării serviciilor de comunicaţii electronice, amplificatoarele de semnal 2G/3G/4G, echipamente radio care cresc nivelul semnalului recepţionat de telefonul mobil, ar putea să fie tot mai utilizate.

În acest context, Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) atrage atenţia utilizatorilor că acest tip de echipament radio poate fi pus în funcţiune doar cu acordul operatorilor de telefonie mobilă şi trebuie să aibă aplicat marcajul CE.

Ce sunt amplificatoarele de semnal GSM?

Amplificatoarele de semnal GSM (denumite şi repetoare de semnal) sunt echipamente radio menite să preia semnalul emis de staţiile de bază 2G/3G/4G ale furnizorilor de servicii de comunicaţii de telefonie mobilă pentru a-l amplifica în interiorul clădirilor, oferind o putere îmbunătăţită a semnalului radio recepţionat de telefonul mobil.

Utilizarea amplificatoarelor de semnal 2G/3G/4G

Serviciul de telefonie mobilă funcţionează prin propagarea undelor radio care poate fi afectată de diferite obstacole (clădiri, tuneluri, dealuri, păduri, lacuri sau condiţii meteo), iar calitatea serviciului depinde de tipul telefoanelor mobile folosite, de numărul de apeluri iniţiate în acelaşi timp de mai multe persoane etc.

Iată ce trebuie să ştie utilizatorii înainte de a decide achiziţionarea şi punerea în funcţiune a unui amplificator de semnal:

Punerea în funcţiune a amplificatoarelor fără marcaj CE poate produce interferenţe prejudiciabile care afectează buna funcţionare a serviciilor de telefonie mobilă, atât celorlalţi utilizatori din aria de acoperire, cât şi furnizorilor respectivi.

Instalarea unui astfel de dispozitiv poate fi făcută numai cu acordul operatorului de telefonie mobilă al cărui semnal se doreşte amplificat! Punerea în funcţiune a acestor amplificatoare implică utilizarea spectrului de frecvenţe radio şi nu se poate efectua decât de către sau cu acordul operatorului care deţine licenţa de utilizare a spectrului radio.  

Amplificatorul de semnal 2G/3G/4G, ca toate echipamentele radio care funcţionează utilizând spectrul de frecvenţe radio, trebuie să aibă aplicat marcajul CE. În caz contrar, echipamentul respectiv este neconform şi nu poate fi pus în funcţiune!

În cazuri extreme, interferenţele prejudiciabile cauzate de echipamentele radio neconforme pot afecta apelarea numărului de urgenţă 112!

În cazul în care cei care deţin echipamente radio neconforme continuă să le folosească, încalcă astfel prevederile Hotărârii Guvernului nr. 740/2016 privind punerea la dispoziţie pe piaţă a echipamentelor radio, cu modificările şi completările ulterioare, riscând sancţiuni cuprinse între 500 şi 5.000 lei.

Informaţii complete despre echipamentele neconforme şi legislaţia aplicabilă în aceste cazuri sunt disponibile aici şi aici.

Utilizarea amplificatoarelor de semnal în România

ANCOM a identificat şi a scos din folosinţă, de la începutul anului şi până în prezent, 20 de amplificatoare de semnal 2G/3G/4G, care provocau interferenţe prejudiciabile serviciilor de comunicaţii electronice de telefonie mobilă, descoperite în urma sesizărilor venite din partea furnizorilor acestor servicii, dar şi din partea utilizatorilor. Dintre acestea, cele mai multe au fost descoperite în Bucureşti şi în judeţul Timiş.  

Verifică acoperirea cu semnal de voce mobilă pe aisemnal.ro

Utilizatorii pot afla exact care este gradul de acoperire, dar şi nivelul de semnal 2G, 3G şi 4G pentru fiecare dintre operatorii mobili activi pe piaţa din România, accesând harta aisemnal.ro, o platformă care integrează toate măsurătorile de semnal de voce mobilă realizate de ANCOM în cadrul campaniilor dedicate, desfăşurate în anul 2019. 

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”