Ce măsuri au luat autorităţile din Franţa pentru a proteja populaţia de explozia preţurilor carburanţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Shutterstock

Premierul francez Jean Castex a anunţat sâmbătă că guvernul a decis să vină în sprijinul automobiliştilor, în contextul exploziei preţului carburanţilor, cu un ramburs de 15 eurocenţi pentru fiecare litru de carburant achiziţionat de la pompă, transmite AFP.

Măsura va intra în vigoare de la 1 aprilie şi va fi valabilă timp de patru luni, costurile pentru stat fiind evaluate la aproximativ două miliarde de euro, a precizat oficialul, înformează Agerpres.

Potrivit sursei citate, de acest ramburs vor beneficia atât gospodăriile cât şi firmele de transport şi fermierii, iar măsura va fi valabilă pentru toate tipurile de carburanţi. 

„Asta înseamnă că la fiecare plin de 60 de litri veţi economisi 9 euro", a estimat premierul Jean Castex.

Reducerea se va aplica în momentul plăţii, în numerar sau cu cardul, la pompă şi deci nu va fi vizibilă la preţurile afişate la benzinării, a detaliat premierul francez. 

Jean Castex a mai explicat că varianta rambursării este mai rapidă decât votarea unei reduceri de taxe şi, în plus, va permite şi companiilor să beneficieze de această reducere. 

De asemenea, oficialul i-a încurajat şi pe distribuitorii de carburanţi să facă un gest similar. „Dacă statul face un efort de 15 eurocenţi pe litru, şi ei ar face de exemplu un efort de 5 eurocenţi, ar fi vorba de 20 de eurocenţi care ar rămâne în buzunarul francezilor", a subliniat Jean Castex.

Preţurile de vânzare cu amănuntul la benzină şi motorină a atins săptămâna acesta maxime istorice în multe ţări din lume după ce invadarea Ucrainei de către Rusia a creat noi tensiuni pe piaţa petrolului. 

În încercarea de a limita impactul creşterii continue a preţurilor la energie, guvernul de la Paris a adoptat mai multe măsuri precum plafonarea preţului gazelor naturale, limitarea la 4% a creşterii preţului la electricitate precum şi acordarea de vouchere energetice. Premierul Jean Castex a estimat că impactul acestor măsuri se ridică la peste 20 de miliarde de euro. 

Mai multe pentru tine:
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”