Ce este pensia socială și cine o poate primi

0
Publicat:

Pensia socială sau indemnizația socială pentru pensionari este un beneficiu destinat să sprijine persoanele vârstnice care nu au o pensie suficientă sau care, din diverse motive, nu au contribuit suficient la sistemul de asigurări sociale pentru a beneficia de o pensie pentru limită de vârstă.

Pensia socială este destinată pensionarilor cu venituri foarte mici. Foto arhivă

În egală măsură, beneficiază de pensia socială și pensionarii sistemului public de pensii şi pensionarii sistemului militar de pensii cu domiciliul în România, indiferent de data înscrierii la pensie, dacă nivelul cuantumului pensiei, cuvenit sau aflat în plată, se situează sub nivelul indemnizaţiei sociale pentru pensionari.

Pensia socială este acordată în baza unor criterii stricte legate de venituri și vechime în muncă, fiind destinată acelor persoane care altfel ar avea dificultăți majore în a-și susține existența, având scopul de a asigura un nivel minim de trai pentru aceste persoane.

Deși nu se bazează pe contribuțiile anterioare ale beneficiarilor, pensia socială este finanțată din fonduri publice și reprezintă un angajament al statului de a asigura un minim de bunăstare pentru toți cetățenii.

Vârstă pentru pensie socială

Conform legislației în vigoare, pensia socială poate fi solicitată numai de către persoanele care au atins vârsta standard de pensionare care este stabilită prin lege și variază în funcție de mai mulți factori.

Noua lege a pensiilor, Legea 360/2023 privind sistemul public de pensii, stabilește aceste limite de vârstă, care sunt ajustate periodic pentru a reflecta schimbările demografice și sociale.

Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 47 din reglementarea antereferită, vârsta standard de pensionare este de 65 de ani pentru bărbați, pentru femei fiind majorată etapizat astfel încât în 2035 să fie de 65 de ani, de la 63 de ani în 2030.

Însă, în anumite cazuri, vârsta de pensionare poate fi ajustată în funcție de condițiile de muncă specifice sau de perioadele lucrate în condiții deosebite sau speciale, conform legislației în vigoare.

Acte necesare pentru pensia minima garantată

Pentru a accesa pensia minimă garantată, solicitantul trebuie să depună la casa teritorială de pensii o cerere de pensionare însoțită de o serie de documente care să ateste identitatea, vârsta, istoricul profesional și situația veniturilor acestuia. Conform legii, aceste documente sunt standard și trebuie prezentate în format original sau copie legalizată.

Astfel, documentele necesare pentru stabilirea dreptului la pensie socială sunt următoarele:

  • cerere de pensionare – se obține de la casa teritorială de pensii și se completează cu informații personale și detalii legate de cariera profesională;
  • acte de identitate ale solicitantului – pentru verificarea vârstei și identității acestuia;
  • documente doveditoare ale vechimii în muncă, precum: -carnetul de muncă; – adeverințe de la angajatori; – alte documente care atestă perioadele de activitate profesională;
  • documente care să ateste veniturile – necesare pentru a determina eligibilitatea pentru pensia minimă garantată.

Odată depuse documentele prevăzute de lege, casa de pensii va evalua cererea în conformitate cu prevederile legale și, în funcție de îndeplinirea criteriilor de eligibilitate, va acorda sau nu pensia socială solicitantului.

Cie o poate primi

Pensia socială este acordată pensionarilor sistemului public de pensii, cu domiciliul în România:

  • indiferent de categoria de pensie de care beneficiază (pensie pentru limită de vârstă, pensie anticipată, pensie de invaliditate sau pensie de urmaș);
  • indiferent de data înscrierii la pensie;
  • cuantumul însumat al veniturilor din pensii (atât din sistemul public de pensii, cât și din alte sisteme neintegrate acestuia) și din alte drepturi, stabilite și plătite de sistemul public de pensii în baza unor legi speciale, este sub nivelul stabilit prin lege.

În prezent, nivelul veniturilor care permit acordarea acestei indemnizații este de 1.281 lei, potrivit Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP).

Beneficiarii sistemului public de pensii, ale căror venituri din pensii și indemnizații, cumulate, se situează sub valoarea de 1.281 de lei, încasează lunar această valoare, denumită "Indemnizația socială pentru pensionari", conform prevederilor Legii nr. 196/2009, cu modificările şi completările ulterioare (OUG nr. 82/2017, OUG nr. 114/2018, OUG nr. 135/2020 , OUG nr. 125/2021, OUG nr.168/2022, Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii și a OUG nr. 115/2023)”, informează CNPP.       

Important de menționat în acest context este faptul că, pensia minimă garantată este revizuită periodic pentru a se asigura că rămâne în concordanță cu realitățile economice și sociale.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”