Ce companii din România sunt finanţate de banca lui Putin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Banca Internaţională de Investiţii, înfiinţată ca bancă a CAER (fostul spaţiu economic comunist), controlată în prezent de Vladimir Putin, unde unul dintre guvernatori este Eugen Teodorovici, finanţează câteva companii importante din România, unele dintre ele chiar periodic.

Potrivit reprezentanţilor băncii, în prezent, portofoliul de împrumuturi în România depăşeşte 100 de milioane de euro şi va continua să crească.

„În prezent, portofoliul de împrumuturi în România acoperă domenii precum infrastructura, sectorul serviciilor, agricultura şi industria alimentară, susţinerea IMM-urilor. Depăşeşte în prezent 100 de milioane de euro şi intenţionăm să îl creştem, având deja un număr de proiecte în evaluarea băncii”, potrivit unui răspuns al BII către Europa Liberă.

Spre exemplu, la mai puţin de două săptămâni de când a anunţat un împrumut către o companie din R.Moldova pentru achiziţionarea unei fabrici din România, Banca Internaţională de Investiţii a informat că va mai da un împrumut companiei Agricover Credit IFN, care oferă credite pentru fermeri.

Cu o durată de şapte ani, valoarea împrumutului este de 10 milioane de euro, potrivit reprezentanţilor companiei Agricover.

Este a doua finanţare pe care o primeşte Agricover IFN de la Banca Internaţională de Investiţii (BII). În 2015, BII a acordat un împrumut în valoare tot de 10 milioane de euro, scadent în şapte ani. Agricover Credit IFN este parte a grupului Agricover, controlat de omul de afaceri iranian Jabbar Kanani.

Ce companii a finanţat până la sfârşitul anului trecut

Printre investiţiile BII în România, până la finalul lui 2018, se numără şi un împrumut încheiat în iulie 2017, de 20 de milioane de euro, pentru companiile dezvoltatorului imobiliar Iulius, bani care, potrivit BII, aveau ca destinaţie „finanţarea pe termen lung a centrelor comerciale din România”. La acest împrumut, acordat pe zece ani, a participat şi Erste Bank. 

Antreprenorul ieşean Iulian Dascălu, cel care controlează grupul Iulius, este unul dintre numele importante ale pieţei imobiliare locale, dezvoltând de-a lungul timpului atât centre comerciale cât şi clădiri de birouri. În 2017, antreprenorul a vândut fondului de investiţii Atterbury Europe, 50% din reţeaua de malluri Iulius şi din ansamblul multifuncţional Palas Iaşi, într-o tranzacţie de tip joint-venture (Iulius şi Atterbury Europe au înfiinţat un fond financiar comun, cu cote egale de participare).

Un alt împrumut, de circa 16,5 milioane de euro, a fost acordat, tot în 2017, MEP Retail Investments SRL, o subsidiară a fondului de investiţii Mid Europa, pentru finanţarea achiziţiei lanţului de magazine Profi

Alte 4,3 milioane de euro au fost împrumutate în 2016, cu o scadenţă de cinci ani, de Avicola Buzău, parte a grupului Aaylex, controlat de antreprenorul Bogdan Stanca. Grupul Aaylex este producătorul brandului de pui CocoRico. „Fondurile vor fi folosite pentru achiziţionarea de bunuri (ferme de pui şi abatoare pentru a creşte producţia proprie de pui)”, menţionează BII.

Şi compania grecească Tyras SA, care are participaţiuni în cadrul Fabricii de Lapte Braşov, producătoarea brandului de lactate Olympus, a contractat, în 2016, un împrumut de la Banca de Comerţ şi Dezvoltare a Mării Negre, la care a participat şi BII. Împrumutul a fost acordat pe şapte ani, iar partea BII a fost de 22 de milioane de euro, iar valoarea acestuia s-ar fi ridicat la circa 50 de milioane de euro: „Fondurile vor fi folosite pentru achiziţionarea de echipamente şi a gamei de produse oferite, dar şi pentru finanţarea nevoilor legate de capitalul de lucru”, mai scrie BII.

În 2015, BII a acordat un împrumut în valoare de 10 milioane de euro, scadent în şapte ani, companiei Agricover Credit IFN, care oferă credite producătorilor agricoli locali. Agricover Credit IFN este parte a grupului Agricover, controlat de omul de afaceri iranian Jabbar Kanani.

În plus, BII a lansat şi mai multe emisiuni de obligaţiuni la Bursa de Valori de la Bucureşti.

Anunţul a fost făcut vineri, 12 aprilie, de către Depozitarul Central, potrivit căruia, începând cu data de 15 aprilie, se vor distribui sumele de bani aferente cuponului nr. 2 pentru obligaţiunile emise de INTERNATIONAL INVESTMENT BANK (simbol IIB21). 

 „Emitentul va plăti obligatarilor sumele de bani aferente cuponului nr. 2, utilizând serviciul naţional lansat de către Depozitarul Central. Valoarea dobânzii aferente fiecărei obligaţiuni este de 107,00 lei. Obligatarii care beneficiază de sumele de bani sunt cei înregistraţi în registrul obligatarilor emitentului, la data de 25.03.2019. Pentru obligatarii care sunt clienţi ai unui participant la sistemul RoClear, plata se efectuează prin transfer bancar în contul participantului respectiv”, se arată în comunicatul Depozitarului Central. 

Mai multe pentru tine:
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco