CE anunţă măsuri exceptionale de sprijin pentru sectoarele vitivinicol, fructe şi legume

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Facebook Daniel Buda

Comisia Europeană a adoptat, în această săptămână, un set de măsuri excepţionale de sprijin pentru sectoarele vitivinicol, fructe şi legume, în contextul dificultăţilor fără precedent create de pandemia de COVID-19.

Potrivit rerezentanţilor CE, măsurile de sprijin pentru sectorul vitivinicol adoptate în data de 6 octombrie, includ un sprijin mai mare pentru instrumentele de gestionare a riscurilor, cum sunt asigurarea recoltelor şi fondurile mutuale, şi prelungirea, până la 15 octombrie 2022, a măsurilor de flexibilitate aflate deja în vigoare.

Pentru sectorul fructelor şi legumelor, sprijinul acordat organizaţiilor de producători – calculat de obicei pe baza valorii producţiei – va fi compensat astfel încât să nu fie mai mic de 85 % din nivelul sprijinului din anul anterior.

„Condiţiile meteorologice extreme de anul acesta, cu îngheţuri puternice de primăvară, inundaţii şi valuri de căldură, au fost deosebit de dificile pentru sectorul vitivinicol şi sectorul fructelor şi legumelor. Această situaţie vine după un an 2020 deja complicat din cauza crizei provocate de coronavirus. Măsurile în discuţie atât de necesare, care vin în completarea celor deja propuse în 2020 şi prelungite în 2021, îi vor ajuta pe producătorii din întreaga UE în aceste vremuri grele”, a declarat comisarul pentru agricultură Janusz Wojciechowski.

Măsurile excepţionale pentru sectorul vitivinicol sunt următoarele:

- Ţările UE îşi pot modifica în continuare programele naţionale de sprijin în orice moment, lucru care de obicei se poate face doar de două ori pe an (până la 1 martie, respectiv până la 30 iunie în fiecare an).

- În ceea ce priveşte activităţile de promovare şi informare, restructurarea şi reconversia plantaţiilor viticole, recoltarea înainte de coacere şi investiţiile, posibilitatea de a acorda o contribuţie mai mare din bugetul UE se prelungeşte până la 15 octombrie 2022.

- Contribuţia din bugetul UE la asigurarea recoltelor a fost majorată de la 70 % la 80 % până la 15 octombrie 2022.

- A fost dublat sprijinul UE pentru acoperirea costurilor de înfiinţare a fondurilor mutuale, de la: 10 %, 8 % şi 4 % în primul, al doilea şi al treilea an de implementare a acestuia la: 20 %, 16 % şi respectiv 8 %.

- O prelungire a măsurilor de flexibilitate acordate pentru măsurile din cadrul programului vitivinicol până la 15 octombrie 2022.

Masurile pentru sectorul fructelor şi legumelor:

Pentru sectorul fructelor şi legumelor, sprijinul UE acordat organizaţiilor de producători – calculat de obicei pe baza valorii producţiei din anul respectiv – va fi compensat astfel încât să fie cel puţin de 85 % din nivelul sprijinului din anul anterior, chiar dacă valoarea producţiei pentru anul în curs este mai mică. 

„Această compensaţie va fi oferită atunci când reducerea producţiei este legată de dezastre naturale, evenimente climatice, boli ale plantelor sau infestări cu dăunători, atunci când nu poate fi controlată de organizaţia de producători şi este cu cel puţin 35 % mai mică decât cea din anul anterior. 

De asemenea, dacă producătorii dovedesc că au luat măsuri preventive împotriva cauzei de reducerea a producţiei, valoarea producţiei utilizată pentru sprijin va fi identică cu cea din anul anterior.”, transmit reprezentanţii CE.

Din cauza dificultăţilor fără precedent create de pandemia de COVID-19, a fost adoptat un prim pachet de măsuri în mai 2020. În completarea acestui pachet a venit un al doilea pachet destinat sectorului vitivinicol, adoptat în iulie 2020.

În cadrul pachetului, a fost adoptat astăzi un set de măsuri sub forma unor acte de punere în aplicare. Cât priveşte actele delegate, acestea vor trebui să treacă printr-un proces de examinare în Parlamentul European şi Consiliu, cu o durată de două luni.

„Salut adoptarea acestor măsuri, apreciindu-le ca fiind extrem de necesare în acest context dificil, pe fondul pandemiei provocate de COVID-19, dar şi având în vedere condiţiile meteorologice extreme de anul acesta. Producătorii europeni au parte de măsuri concrete de ajutor care vor contribui la asigurarea stabilităţii acestora pe piaţă”, a transmis pe Facebook, europarlamentarul Daniel Buda.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos