Ce alternative au românii care nu vor să se lupte cu băncile în instanţe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Românii care vor să evite să-şi rezolve problemele cu băncile în cadrul instanţelor de judecată pot apela la o soluţionare alternativă a acestora, gratuită, prin Centrul de Soluţionare a litigiilor din domeniul bancar.

Tot mai mulţi români evită soluţionarea litigiilor pe care le au cu băncile în cadrul instanţelor de judecată şi aleg, în schimb să ajungă la o înţelegere amiabilă. La finalul lunii septembrie, Centrul de Soluţionare a litigiilor din domeniul bancar (CSALB) avea înregistrate 267 de astfel de cereri, în creştere faţă de finalul anului trecut. De asemenea, tot mai mulţi români cer informaţii despre acest tip de soluţionare a litigiilor cu băncile. Iar cei mai mulţi trimit cererile chiar online.

Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, susţine că multe dintre litigiile dintre consumatori şi bănci apar din lipsă de informaţii, din lipsă de cunoştinţe, neînţelegeri şi din neîncredere. „Costurile cu litigiile apasă pe ambele părţi, şi dacă vrem să avem costuri ale creditelor mai scăzute, dobânzi mai scăzute, comisioane mai scăzute, trebuie să ne gândim şi la aceste costuri”, a afirmat Isărescu. El a precizat că trebuie găsit un echilibru între creditori şi debitori, iar oamenii nu sunt sclavii băncilor, ci ai caselor luate pe credit, aşa că „trebuie să ai grijă ce se întâmplă atunci când omul nu mai poată să plătească, să-şi ramburseze creditul”.

Ce alternative au românii                                  

CSALB soluţionează problemele contractuale în afara instanţei. Centrul organizează două tipuri de proceduri de soluţionare alternativă a litigiilor. Una dintre ele este o procedură prin care conciliatorul propune o soluţie, pe care părţile o pot accepta sau nu. Soluţia propusă poate fi acceptată în 15 zile. Dacă este acceptată, devine executorie. Părţile se pot retrage oricând din procedură. Cea de-a doua este o procedură prin care conciliatorul pronunţă o soluţie obligatorie. Aceste proceduri sunt facultative, voluntare, separate de procedurile din instanţele de judecată şi gratuite pentru consumator.

Care sunt paşii?

Dacă un consumator este nemulţumit de relaţia contractuală cu banca, el contactează CSALB, care îi prezintă consumatorului cele două tipuri de proceduri de soluţionare alternativă. Consumatorul alege procedura, completează cererea şi CSALB contactează instituţia financiar-bancară. Conciliatorul va organiza întâlniri şi va discuta cu părţile pentru identificarea unei soluţii şi tot conciliatorul va propune sau impune o soluţie, în funcţie de procedura aleasă.

Ce solicită consumatorii

Cele mai frecvente solicitări ale consumatorilor se referă la restituirea comisioanelor de risc, administrare, monitorizare, rescadenţarea/reeşalonarea creditului, diminuarea ratei lunare, reducerea marjei dobânzii şi îngheţarea cursului valutar la data încheierii contractului de credit (în CHF), calcularea şi plata ratelor în lei, la cursul de schimb valutar de la data încheierii contractului sau eliminarea unor clauze calificate de consumatori ca fiind abuzive, privind aplicarea de dobânzi penalizatoare.

Recomandări pentru consumatori

CSALB recomandă consumatorilor să citească cu atenţie întregul document înainte să îl semneze şi să solicite consilierului de la bancă sau IFN să explice clar care este sensul termenilor sau a clauzelor din contract. Consumatorii trebuie să acorde atenţie sporită costurilor (dobânzi, dobânzi penalizatoare, comisioane), modului de calcul şi la ce se raportează: la soldul iniţial al creditului, la soldul curent etc. De asemenea, dacă nivelul costurilor se raportează la diferiţi indici de dobândă interbancară de tipul LIBOR, EURIBOR, ROBOR, consumatorii trebuie să se informeze despre evoluţia acestora. CSALB mai recomandă consumatorilor să acorde atenţie garanţiilor constituite în favoarea băncilor sau IFN-urilor şi să discute direct şi în cel mai scurt timp posibil cu banca sau IFN-ul ori de câte ori întâmpinaţi dificultăţi de rambursare a ratelor.

 

Mai multe pentru tine:
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG