Ce a enervat organizaţiile de protecţie a consumatorilor, astfel că au lansat o campanie împotriva Apple

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Organizaţii de protecţie a consumatorilor din 11 ţări europene au lansat o campanie coordonată împotriva Apple, pentru schimbarea manierei în care grupul informează cumpărătorii de tablete şi smartphone-uri despre garanţiile la care au dreptul, relatează Reuters.

Potrivit organizaţiilor, Apple nu informează clar cumpărătorii că au dreptul la garanţii pentru produsele cumpărate, fiind probabil ca oamenii să plătească pentru o garanţie suplimentară.

"Informarea incompletă poate avea un rol determinant în decizia cumpărătorului de a aplica pentru un plan de protecţie AppleCare", potrivit organizaţiei belgiene Test-Achats.

Organizaţiile, din ţări precum Olanda, Spania, Germania şi Belgia, au trimis notificări oficiale Apple, pentru a determina grupul să modifice felul în care prezintă garanţiile oferite.

Aceste servicii diferă de la o ţară europeană la alta. Astfel, în Belgia şi Italia cumpărătorii beneficiază de o garanţie de doi ani, în timp ce în Olanda acest serviciu este oferit pe toată durata de funcţionare a produsului.

Organizaţiile din Belgia şi Olanda au avertizat că ar putea acţiona în justiţie Apple, dacă grupul nu va schimba sistemul de informare.

În decembrie, un tribunal din Italia a amendat Apple cu 900.000 de euro, pentru că nu a informat corect cumpărătorii despre drepturile la garanţii şi asistenţă tehnică.

Reprezentanţii Apple au refuzat să comenteze.
Acţiunile Apple sunt în creştere cu 1,2%, la 593,37 dolari pe unitate, după ce compania a anunţat că va plăti dividende pentru prima dată din 1995, începând cu trimestrul iulie-septembrie, care ar totaliza aproximativ 2,4 miliarde de dolari dacă s-ar raporta la profitul din ultimele trei luni ale anului trecut.

Compania americană, care dispune de rezerve de aproape 100 de miliarde de dolari, a anunţat luni că va plăti un dividend trimestrial fix de 2,65 dolari pe acţiune şi că va răscumpăra în următorii trei ani acţiuni de 10 miliarde de dolari.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos