CE a atenţionat Guvernul că ia în calcul presuspendarea tuturor POS, a unor programe sau a unor axe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisia Europeană (CE) analizează situaţia Programelor Operaţionale Sectoriale (POS) derulate de România şi are în vedere o decizie de presuspendare, luând în calcul toate variantele, respectiv presuspendarea tuturor programelor, a unora dintre aceste programe sau doar a unor axe prioritare.

Presuspendarea plăţilor din partea Comisiei Europene obligă autorităţile române să pună în aplicare în termen de două luni recomandările CE pentru rezolvarea problemelor constatate în derularea programelor.

Avertismentul privind presuspendarea plăţilor CE a fost transmis autorităţilor române în urmă cu trei săptămâni de către Angela Martinez-Sarasola, şefa Unităţii pentru România din cadrul DG REGIO (Directoratul General pentru Politică Regională al Comisiei Europene), prin intermediul Reprezentanţei Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană de la Bruxelles.

În discuţia avută cu membrii Reprezentanţiei, oficialul CE a precizat, conform unui document confidenţial obţinut de Mediafax şi datat 7 septembrie 2012, că este în continuare preocupat din cauza nivelului deosebit de scăzut al gradului de absorbţie a fondurilor europene, mai ales că distanţa dintre Rmânia şi celelalte state membre, în aceasta privinţă, s-a mărit considerabil în ultima perioadă. În acest context, reprezentantul Comisiei Europene a apreciat că "riscul dezangajării automate a unor fonduri europene a crescut vizibil", mai ales că nu întrevede ca problemele existente să fie soluţionate în scurt timp.

Pentru diminuarea nivelului dezangajărilor automate, responsabila DG REGIO a recomandat ca partea română să aibă pregătite cât mai multe cereri de plată şi să le transmită Comisiei înainte de sfârşitul acestui an, chiar dacă la acel moment deficienţele identificate nu vor fi fost soluţionate, iar, potrivit Regulamentului CE, plăţile trebuie suspendate. În acest fel, odată introduse cererile de plată, după ridicarea suspendării cererile respective vor putea fi onorate, iar sumele corespunzătoare nu vor fi pierdute.

"Comisia continuă să analizeze situaţia Programelor Operaţionale Sectoriale (POS), urmare raportului care i-a fost transmis de Autoritatea de Audit la începutul lunii iulie privind funcţionarea sistemului de management şi control al fondurilor. Pentru moment, procedurile interne îşi urmează cursul, Comisia având în vedere o decizie de presuspendare şi luând în calcul toate variantele: presuspendarea tuturor programelor, a unora dintre acestea sau doar a unor axe prioritare. Proiectul de decizie este în circulaţie la nivelul serviciilor implicate, acesta putând fi adoptat în perioada următoare", este avertismentul transmis Guvernului de la Bucureşti.

Surse oficiale au declarat că o decizie în acest sens ar urma să fie luată de Comisia Europeană în luna octombrie.

În document se arată că, în abordarea Comisiei, prin prelungirea procesului de analiză inclusiv în contextul vacanţei de vară, s-a lăsat "o marjă de manevră" României de a transmite din partea Autorităţii de Audit un eventual nou raport, dacă între timp lucrurile au evoluat. În eventualitatea în care sunt modificări şi noutăţi faţă de situaţia prezentată de la începutul lunii iulie, s-a arătat că ar fi util ca acestea să fie aduse la cunoştinţa Comisiei printr-un nou raport al Autorităţii de Audit, cât mai curând posibil, pentru ca documentul să fie avut în vedere în finalizarea deciziei. Aceasta întrucât Comisia nu va putea, în decizia pe care o va lua, să neglijeze punctul de vedere al Autorităţii de Audit, deşi Comisia nu va cere, însă, oficial, un nou raport al Autorităţii de Audit.

Sursa citată relevă însă în acelaşi timp că situaţia POS Competitivitate este "una foarte delicată", iar Comisia Europeană aşteaptă clarificările solicitate prin scrisoarea de avertizare transmisă părţii române la începutul lunii iulie, precum şi răspunsul la constatările incluse în proiectul raportului de audit întocmit de Comisie în urma ultimelor misiuni întreprinse în România.

În privinţa Programului Operaţional Regional (POR), oficialii CE consideră situaţia ca fiind "foarte complicată", calificativul 3 acordat sistemului de către Autoritatea de Audit prin ultimul său raport constituind un element care va trebui să fie avut în vedere de Comisie în decizia pe care o va lua.

"Responsabila DG REGIO a lăsat să se înţeleagă că, în lipsa unui nou raport al Autorităţii de Audit, există o probabilitate foarte mare de presuspendare a întregului program", este un nou avertisment la adresa autorităţilor române.

În cazul Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (AM POSDRU), România a primit deja, în 7 august, o scrisoare de presuspendare a plăţilor din partea Comisiei Europene, gradul de absorbţie de la UE fiind de doar 7,73%.

România nu mai trimite către Comisia Europeană cereri de rambursare pentru patru programe operaţionale începând cu 1 iulie şi până la o dată care urmează să fie decisă, interval în care Executivul comunitar analizează dacă autorităţile române au respectat condiţiile asumate la finele anului trecut.

Mai multe pentru tine:
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi