CCIR: România are nevoie de reducerea numărului de judeţe la 15

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă Adevărul

Reorganizarea teritorială totală a României prin reducerea numărului de judeţe la 15 reprezintă o prioritate pentru reducerea cheltuielilor bugetare, susţin reprezentanţii Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR).

CCIR a organizat o întâlnire de lucru cu importante organizaţii patronale şi profesionale sectoriale din România.

Discuţiile s-au axat pe situaţia economică actuală, posibilităţile de dezvoltare şi de promovare a produselor şi serviciilor româneşti şi modalităţile de reducere a cheltuielilor publice.

Astfel, organizaţiile semnatare consideră drept prioritară reorganizarea teritorială totală a României prin reducerea numărului de judeţe la 15, precum şi redefinirea noţiunii de comună ca localitate cu cel puţin 5000 de locuitori.

„Reorganizarea ar trebui să se realizeze pe modelul organizării Curţilor de Apel, care sunt în număr de 15, respectiv la Bucureşti, Craiova, Timişoara, Oradea, Cluj, Suceava, Iaşi, Galaţi, Constanţa, Ploieşti, Piteşti, Alba-Iulia, Târgu Mureş, Bacău, Braşov. Se poate prelua acest model şi în cazul judeţelor, mai ales că în Constituţia României nu se vorbeşte de un anumit număr de judeţe. Evident, acest lucru trebuie să fie asumat de către decidenţi, fiind, totodată, şi un act de curaj politic, în urma unei dezbateri consistente şi transparente privind economiile ce se pot face astfel la bugetul public, bani ce pot fi reinvestiţi în economia românească", menţionează reprezentanţii CCIR.

Potrivit sursei citate, organizaţiile semnatare sunt: Camera de Comerţ şi Industrie a României, Patronatul Român din Industria de Morărit, Panificaţie şi Produse Făinoase (ROMPAN), Federaţia Patronală din Industria Materialelor de Construcţii din România (PATROMAT), Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism din România (ANAT), Federaţia Operatorilor Români de Transport (FORT), Organizaţia Naţională Interprofesională Vitivinicolă (ONIV), Asociaţia Brokerilor din România.

  

Mai multe pentru tine:
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Relația Dacianei Sârbu cu Alex Ghionea. Cine este, de fapt, noul partener și ce dosar penal are pe rol
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală